E pe cai mari! Îi merge bine sentimental, dar și profesional. Acum, Mario Fresh a făcut o achiziție importantă. Artistul e mândru tare că de acum își va încărca bateriile în locuința pe care o va avea la mare.
Printre celebritățile care se laudă cu o asfel de achiziție se numără Mario Fresh, Adela Popescu și Radu Vâlcan, dar și Selly.
„Astăzi am semnat contractul pentru apartamentul din Mamaia. Sunt foarte fericit că mi-am cumpărat apartament la mare, pentru că iubesc să merg acolo, indiferent de sezon. Mă liniștește tare”, a mărturisit Mario Fresh pe o rețea de socializare.
Pentru moment, proprietatea este în stare de proiect, dar anul viitor va fi dată în folosință.„Pe la jumătatea lui 2024 va invit la mine să privim valurile marii de pe balcon. Va pup! Mulțumiți-i lui Dumnezeu în fiecare dimineață pentru că sunteți pe Pământul asta și nu uitați să munciți pentru visul vostru”, a mai spus Mario Fresh.
Selly a vrut apartament la Mamaia, deși în București stă cu chirie. Clădirea de 15 etaje în care se află imobilul de două camere este situată în centrul distracției din Mamaia, în „cea mai exclusivistă zonă de pe litoralul românesc. Complexul de locuințe este situat la 1 m de plajă, între cluburile din nordul stațiunii Mamaia și în apropierea celor mai atractive plaje din stațiune.
Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au achiziționat un apartament în Olimp. Cei doi se bucură acum de un peisaj de vis atunci când merg cu familia la mare. „Acum doi ani, de Revelion, am pus pe o foaie trei dorințe. Prima: încă un frățior sau o surioară pentru Alexandru și Andrei. A doua: o casă la mare. A treia: mai aștept. Frățiorul a venit, a treia nu s-a îndeplinit încă, și… și… și… chiar zilele trecute am plătit avansul pentru căsuța noastră de la mare.Mă rog, nu e o casă pe pământ, ci un apartament la care visez de ani”, mărturisea Adela Popescu pe o rețea de socializare.
Vedeta recunoștea că această achiziție reprezintă pentru ea și soțul său, Radu Vâlcan, un vis împlinit. „Sunt atât de fericită că îmi bubuie inima. De Radu nu mai zic, că deși el avea ceva îndoieli, acum îmi spune numai cum abia așteaptă el să fie gata blocul (la vară) – și să plece cu băieții lui la Olimp ( nouă ni se pare cea mai frumoasă zonă a litoralului românesc, așa că acolo este apartamentul) să își bea el cafeaua pe terasă, în miros de pini și apă sărată – căci da, blocul e înconjurat de o pădure de pini, la doar 100 m de mare. Un vis!”, mai spunea Adela Popescu.
Adela Popescu merge, de câte ori are ocazia, cu copiii și soțul pe litoral.
E pe cai mari! Îi merge bine sentimental, dar și profesional. Acum, Mario Fresh a făcut o achiziție importantă. Artistul e mândru tare că de acum își va încărca bateriile în locuința pe care o va avea la mare.