A reușit să învingă moartea în urmă cu nouă ani, iar de atunci ziua de 1 mai are pentru Oana Roman o semnificație aparte.
La două luni și jumătate de la nașterea fetiței sale, vedeta a făcut câteva complicații post cezariană. A trecut printr-o operație dificilă și doar o minune a făcut ca ea să scape cu viață.
Atunci l-a avut aproape pe Marius Elisei, fostul ei soț, care a făcut totul ca ei să îi fie bine. Ajutorul lui a fost atunci neprețuit. „A fost cea mai mare cumpănă a vieții mele. Am reușit să ies din ea cu ajutorul lui Dumnezeu. Am știut atunci că am niște îngeri păzitori puternici. Am știut că puterea lui Dumnezeu este infinită, am simțit asta în modul cel mai concret. Am stat cinci zile la reanimare, uitându-mă la un perete alb și am avut timp să gândesc".
Vedeta a ajuns, zilele trecute, de urgență la spital cu fiica ei, care acuza o stare de rău și făcea febră. “Și toată relaxarea a luat sfârșit pentru că Isa a făcut iar febră. De data asta chiar nu înțeleg de ce. Are analizele bune, am fost la un control de rutină încă o dată săptămâna asta și totul era ok. După ce a fost la antrenament și în parc, pe la 5 au luat-o frisoanele și febra. E adevărat că a fost în excursie joi și mi-a spus că și-a dat geaca jos când s-a dat pe tiroliană. Asta e, stăm acasă!”, a fost mesajul inițial postat de Oana Roman pe o rețea de socializare.
Apoi, lucrurile s-au înrăutățit și Oana Roman și Marius Elisei au ajuns cu Isa la spital. Au urmat mai multe investigații. „I-au luat și sânge și așteptăm rezultatele, n-am dormit nici unul din noi. Isa e foarte cuminte și foarte liniștită, ba chiar se uită când îi pune branula și îi ia sânge, ceea ce eu nu pot face. E mai puternică decât mine la faza asta. Mulțumesc mult pentru mesaje și pentru gânduri, o să fim bine”, a spus Oana pe Instagram.