Andreea Bănică și familia ei se pregătește să se mute într-o casă nouă, însă artista este nostalgică când se gândește că va părăsi locul în care s-au născut și au crescut cei doi copii ai ei.
Cântăreața s-a mutat în această casă în anul 2008, după ce s-a căsătorit cu Lucian Mitrea. Aici, ea a trecut prin momente frumoase și grele, și-a văzut copiii crescând și a acumulat o mulțime de amintiri. Însă, a venit momentul ca Andreea Bănică să lase totul în urmă și să intre cu dreptul în noua ei locuință.
„Clar îmi va fi dor de casa noastră! Aici ne-am mutat în anul în care ne-am căsătorit în 2008! Apoi am născut-o pe Sofia și la 7 ani jumăte diferență l-am născut pe Noah. Copiii mei au pășit pragul pentru prima oară în această casă pe care am cumpărat-o când nu aveam toți banii strânși să o plătim. Am făcut un credit pentru jumătate de sumă pe care l-am achitat ulterior pentru că nu dormeam liniștită pe pernă știind că avem o datorie”, a scris Andreea Bănică pe Instagram, unde a postat și două fotografii cu casa.
„Ne leagă atâtea amintiri frumoase de prima noastră casă încât mai mult ca sigur că atunci când ne vom întoarce din oraș vom greși poarta așa cum am făcut-o de atâtea ori când ne întorceam la apartamentul de pe Nerva Traian înainte să locuim aici. Am pus atâta pasiune, iubire în fiecare colțișor și nu am avut designer pe care să îl plătim cu mii de € cum se poartă mai nou, ci am personalizat-o pentru a ne simți noi bine”, a mărturisit Andreea Bănică.
„Fiecare plantă în parte este plantată de și cu mâinile noastre, iar în timp am ajuns să cunoaștem multe despre ele. Plantele dau viață și binecuvântează aerul de care avem atâta nevoie. Primăvara mă trezeam cu gândul să văd ce pom a mai înmugurit și îi vedeam evoluția de la o zi la alta, iar atunci când înflorea mă bucuram ca un copil mic când vede o jucărie. Când am pierdut un copacel am suferit enorm pentru că ador să am o grădină plină de culoare și miros îmbietor. Aceasta este casa visată, casa speranței, casa cu liliac, cu ghiocei, zambile și narcise”, a mai spus artista.