Tudor Chirilă a dezvăluit, pe contul său de Facebook, că în urmă cu câteva luni a fost diagnosticat cu un edem pe una dintre corzile vocale. Mai mult, în același timp a decedat și terapeutul său vocal.
„A fost o vară foarte grea pentru mine. După turneul cu #visulamerican am fost diagnosticat cu un edem pe una din corzile vocale. Asta m-a făcut să anulez aprope toate concertele antamate în vara care tocmai a trecut”, a mprturisit artistul, într-o postare pe rețelele de socializare.
„Am sperat că edemul va ceda la tratament, dar țeapă. Am ajuns într-un final la Hamburg la început de septembrie unde m-am operat și am început reeducarea vocală post operatorie”, a continuat Tudor Chirilă.
„A fost greu de hotărât mai ales că tot vara asta a murit și doamna Duțescu, terapeutul vocal cu care am lucrat o viață de om. Așa că m-am trezit singur cu toate deciziile pe cap și cu niște filmări pe care trebuia să le termin”, a precizat el.
„Apoi, cum spuneam, Hamburg. (...) E o școală de terapie vocală diferită, însă am avut surpriza să validez metoda doamnei Duțescu cu echipa din Germania, să confirm că tot ce am făcut cu ea a fost bine și că situația nu este neapărat consecința folosirii deficitare a vocii. Spun asta pentru că știu cât de multă nevoie este în industria muzicală din România, în teatru sau chiar în film de conștentizarea importanței antrenării și folosirii vocii”, a scris Tudor Chirilă.