Puya și soția lui, Melinda, s-au cunoscut în anul 2006. Atunci, cântărețul avea 26 de ani, iar Melinda 17, fiind încă elevă la un liceu din Deva.
„E o chestie pe care încă ne certăm și azi. Ea prezenta Balul bobocilor în Deva și eu trebuia să cânt. Doar că aveau 1.000 de oameni în sală și mie mi-au zis că nu mai au bani. Așa că nu am mai cântat. Practic, mi-a tras țeapă la concert”, a povestit Puya în iulie 2020, pentru Pro TV.
„Nici acum nu recunoaște și spune că, de fapt, eu le-am tras țeapă. Era tare în gură, sincer, și asta mi-a plăcut. (...) Am făcut schimb de telefoane și am tot vorbit. A durat ceva, oricum. Cântam pe oriunde, oricum, numai să merg încolo. Până într-o zi când mi-am luat inima în dinți și i-am sunat părinții”, a continuat.
După terminarea liceului, soția artistului a intrat la facultate în Cluj, perechea având, pentru un timp, o relație la distanță. În ciuda diferenței de vârstă de 9 ani, cuplul a decis să-și oficializeze relația în anul 2011.
Deși sunt împreună de mai bine de 15 ani, Puya și Melinda sunt un cuplu discret. Împreună au trei copii, trei fiice.
În prezent, Melinda se ocupă de creșterea și educația celor mici. „Familia este foarte importantă și nu mai alerg ca nebunul, căci vreau să îmi petrec și timpul cu familia… Noi suntem o familie norocoasă, soția nu trebuie să meargă la muncă”, a declarat solistul în urmă cu ceva timp, la Antena Stars.
„Cel mai mare dușman al familiei este timpul. Când nu ai timp să te întâlnești, să vorbești, să asculți, să discuți, fie și în contradictoriu… ești mereu pe fugă, fiecare se închide în el și în problemele lui. Atunci familia se destramă”, mai spunea rapperul tot pentru Pro TV.
„Am avut timp să ne vedem cu bune și cu rele. Perfecțiunea nu există și cine o caută rămâne singur. (...) Nu știu dacă sunt sau nu sunt ăla de îl caută ea, dar eu sunt 100% sigur că pe ea o căutam”, a mai spus artistul, tot pentru Pro TV.