Gina Pistol (40 de ani) și Smiley (37 de ani) au devenit părinții unei fiice, Josephine Ana, pe 9 martie 2021. Gina, Smiley și Josephine se află în prezent în prima vacanță peste hotare în noua formulă.
Solistul, prezentatoarea TV și fiica lor sunt în vacanță în Italia unde, întâmplător sau nu, se află și Mihai Petre (42 de ani), soția lui, Elwira Petre (39 de ani), și fiicele lor, Catinca (8 ani) și Ariana Ilinca (2 ani).
Din vacanță, Smiley a publicat pe Instagram o fotografie în care el și coregraful își plimbă fiicele în cărucior. „Vă spun în mod expres: suntem cei mai talentați la împins cărucioare”, a scris Mihai Petre pe Instagram, în descrierea aceleiași imagini. Cele două familii se află în Florența.
Josephine a fost botezată în iunie 2021, iar nașii ei sunt „o prietenă din Timișoara, Diana, cu soțul ei”, spunea Gina Pistol luna trecută.
„Noi ne-am dorit foarte tare să avem și cor în biserică. Pentru noi a contat cel mai mult slujba. A fost fantastic, cu lacrimi și suspine. Ea a fost foarte cuminte. A țipat puțin când a băgat-o în cristelniță, dar a trecut repede. N-a fost cu scufundare totală”, a spus Smiley în iulie 2021, în emisiunea Vorbește Lumea.