Dani Oțil (40 de ani) și soția lui, Gabriela Prisăcariu (28 de ani), vor deveni părinții unui fiu în toamna anului acesta. Prezentatorul de televiziune și modelul formează un cuplu din 2018. S-au logodit la începutul anului 2020 și s-au căsătorit pe 15 mai 2021.
Cererea în căsătorie a avut loc în Mexic, de sărbători, în timpul vacanței petrecute de pereche acolo. Deși ar fi urmat să-și oficializeze relația în același an, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, perechea s-a văzut nevoită să-și anuleze planurile originale.
Gabriela este în prezent în luna a opta de sarcină, iar recent a dezvăluit câte kg a luat până acum în greutate.
„De-abia aștept fiecare zi de control pentru că bebelușul nostru nu a vrut să stea la nicio ecografie cu fața. Oare cu cine seamănă? Cu ta-su, nu cu mine! Poate, poate astăzi avem noroc să-i vedem puțin moaca. În schimb, tot ce aflu este cu câte kg m-am mai îngrășat”, a început.
„Și pentru că iar am fost certată de domnul doctor că m-am cam îngrășat, toată lumea zice că nu m-am îngrășat, iar eu am în plus 16 kg, m-am gândit să trec la dietă. Am venit la mama și i-am zis să facă niște gogoși, sper să nu vadă domnul doctor”, a încheiat.
Despre sarcină, Gabriela mai dezvăluia în iunie 2021 pe Instagram: „Durerile de spate îmi mai dau bătăi de cap... în rest [sunt] foarte bine”.
Modelul și Dani Oțil s-au cunoscut în redacția Antenei 1. „Eu eram în rochie de mireasă la ora 11:00, iar el terminase emisiunea”, a dezvăluit Gabriela de curând.