Kassandra Rotariu, fetița care a îndurat 49 de operații până la vârsta de 15 ani, a intrat la unul dintre cele mai bune licee din Timișoara, la "Liceul Teoretic William Shakespare".
Tânăra s-a adaptat rapid în colectivul liceului, se înțelege bine cu profesorii și colegii, iar pentru că are spirit organizatoric și o atitudine de lider, Kassandra a fost numită șefa clasei.
Kassandra Rotariu are o poveste de viață îngrpzitoare. Are 15 ani, iar ultimii 10 ani și i-a petrecut prin spitale, printre medici, pe mesele de operații. Kassandra fost nevoită să treacă prin 49 de operații a suferit după ce a fost bătută fără milă de bunica sa, până când i-a rupt oasele.
Cu toată că a îndurat ani în șir de suferințe pricinuite de problemele de sănătate, tânăra s-a dovedit a fi o luptătoare și și-a păstrat mereu zâmbetul pe buze.
Tânăra s-a adaptat rapid în colectivul liceului, se înțelege bine cu profesorii și colegii, iar pentru că are spirit organizatoric și o atitudine de lider, Kassandra a fost numită șefa clasei.