Cristina Spătar (48 de ani) a ajuns din nou pe mâna medicilor. Deși artista nu are nicio problemă de sănătate, urmează să treacă printr-o intervenție estetică complicată.
„Îmi doresc de foarte mult timp să elimin câte ceva, apropo de plusul ăsta pe care îl punem odată cu vârsta şi mai ales după naştere. Am plusuri, am aripioare, am şolduri. Eu vreau să fiu mică în talie, sunt grăsuţă. E şi un pic mai multă celulită. După naştere am un plus aici de te doare capul, nişte burtică”, a afirmat cântăreața în cadrul unei emisiuni televizate.
Se pare, însă, că cei doi copii ai Cristinei Spătar nu au fost deloc încântați de decizia ei.
”Băieţelul meu zice: „mami, dar de ce pleci la spital? Ce-ţi faci la burtă? Dar de ce trebuie? Că nu eşti grasă! Eşti o egoistă, vrei mereu să fii frumoasă şi la noi nu te gândeşti, dacă nu te mai trezeşti?”. A zis că sunt o wegoistă și o lașă”, a povestit ea.
Regina muzicii R&B, cum a fost supranumită Cristina, nu este la prima operație de acest gen. Îndrăgita artistă şi-a corectat ridurile de expresie cu acid hialuronic, are rinoplastie, liposucţie abdominală, implanturi mamare, și-a ridicat posteriorul și multe altele. Pentru toate aceste operații, ea a scos din buzunar suma de 40.000 de euro.