Suveranul britanic a ales să îi sprijine pe cei doi în retragerea lor ca membri seniori ai Casei Regale, însă, le-a retras și titlurile regale.
Ducele de Sussex a afirmat că Marea Britanie va fi întotdeauna casa lui și locul pe care îl iubește, însă, nu a avut nicio altă opțiune decât cea de a-și părăsi țara și de a se muta în America de Nord.
„Așadar, vreau să auziți adevărul de la mine, atât cât pot împărtăși cu voi – nu ca Prinț, nu ca Duce, ci ca Harry, aceeași persoană pe care mulți dintre voi ați văzut-o crewscând în ultimii 35 de ani – dar cu o perspectivă mai clară”, a început Prințul Harry discursul.
„Regatul Unit este casa mea și locul pe care îl iubesc. Asta nu se va schimba niciodată. Am simțit cum m-ați susținut și am văzut cât de bine ați întâmpinat-o pe Meghan cu brațele deschise când ați văzut că mi-am găsit iubirea și fericire pe care am sperat întreaga viață că le voi avea”, a continuat el.
Acesta a continuat, explicând cum decizia lui și a lui Meghan de a părăsi rolurile de seniori ai Casei Regale le-a cauzat o mare tristețe.
„Și știu că nu am făcut întotdeauna totul bine, dar nu a existat nicio altă opțiune. Dar vreau să fie clar că nu întoarcem spatele și cu siguranță nu vă întoarcem vouă spatele. Speranța noastră era să continuăm să o servim pe Regină, Commonwealth și asociațiile mele militare, dar fără susținere financiară din partea publicului. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil”, a explicat Harry.
cesta a precizat că a sperat că această mutare din rolurile de seniori regali le va oferi o viață mai „liniștită”.