Misha Miller a cucerit topurile muzicale din România cu remake-ul piesei „Un minut” de la trupa Hi-Q, care s-a menținut timp de 4 săptămâni pe prima poziție în clasamentul Media Forest. Mândră de această realizare, solista a urcat pe scena Unica Urban Party 2023, ediția „Ani de liceu”, pentru a-și împărtăși succesul și pasiunea cu invitații noștri.
Înainte să urce pe scena evenimentului, Misha ne-a povestit ce membru al trupei Hi-Q a felicitat-o pentru că a redat un nou suflu piesei „Un minut”, dar și de ce a ales Finanțele și Științele Politice în detrimentul Conservatorului.
Fiind prima ei piesă în limba română, Misha, care a avut un succes impresionant și cu piesele „Smoke Me” și „Mahala”, spune că nu se aștepta la valul de iubire primit după lansarea piesei „Un minut”. „Atunci când făcut-o eram foarte sceptică. Am avut emoții foarte mari, fiind prima mea piesă în română. În plus, fiind un remake, am avut presiunea asta de a da bine. Sper că m-am descurcat. Topurile vorbesc de la sine”, ne-a spus Misha Miller, la Unica Urban Party 2023.
Cât despre întâlnirea cu membrii trupei Hi-Q, Misha ne-a dezvăluit că nu a avut ocazia să-l cunoască decât pe Florin Grozea, însă doar virtual. „Am primit o singură reacție, un video, de la Florin, pe care l-am și postat pe Instagram. Și el s-a bucurat că piesa a devenit iar number 1 în România”, ne-a declarat Misha Miller în exclusivitate.
În ciuda pasiunii pentru muzică, Misha a optat pentru studii în Finanțe și Științe Politice, în locul Conservatorului. Întrebată ce a determinat-o să facă această alegere, Misha ne-a spus: „Având în spate o școală muzicală, solfegiu, cor și pian, am decis că nu-mi mai poate oferi Conservatorul mai mult decât știu. Aveam deja o bază destul de consistentă, să spun. De la 6-7 ani am făcut lecții de canto până la 18 ani, cu o mică pauză. Am zis că un Conservator nu e necesar”.
Deși părinții i-au spus că facultatea va fi una dintre cele mai memorabile perioade din viața ei, Misha ne-a povestit că, de fapt, acea perioadă a fost liceul. „Liceul a rămas pentru mine cea mai frumoasă perioadă. Prietenii mei actuali, prietenii mei cei mai buni, sunt din școala generală și liceu. Prietena mea cea mai bună mi-e prietenă din clasa întâi. Am fost atașată mai mult de liceu. Nu am avut un spirit rebel, am fost un spirit artistic mai mult. Pe flow-ul meu, cu muzica mea. Nu prea făceam ghidușii pe la școală”, ne-a spus Misha Miller, la Unica Urban Party 2023.
Din fericire, solista nu s-a confruntat cu bullyingul în adolescență. „L-am experimentat prin prisma anumitor profesori și colegi, nu vorbesc de mine acum, vorbesc de colectiv. Nu pot să zic că m-am confruntat cu el foarte des. Îndemn elevii de acum să nu fie răi, să dea dovadă de cât mai multă bunătate și de cât mai multă solidaritate cu colegii lor de clasă”, a explicat cântăreața.
Dintr-una într-alta, am ajuns și la prima iubire, care a fost și prima relație de lungă durată a solistei. „A durat patru ani. Din clasa XII-a până la 23 de ani. Ne-am maturizat, ne-am dat seama că fiecare are calea sa. Eu mi-am dorit o schimbare, să vin la București, să-mi construiesc o carieră aici, el a vrut să continue afacerea părinților lui, în Chișinău. Viața ne-a separat”, ne-a povestit Misha Miller în exclusivitate.
Fiind prima ei piesă în limba română, Misha, care a avut un succes impresionant și cu piesele „Smoke Me” și „Mahala”, spune că nu se aștepta la valul de iubire primit după lansarea piesei „Un minut”. „Atunci când făcut-o eram foarte sceptică. Am avut emoții foarte mari, fiind prima mea piesă în română. În plus, fiind un remake, am avut presiunea asta de a da bine. Sper că m-am descurcat. Topurile vorbesc de la sine”, ne-a spus Misha Miller, la Unica Urban Party 2023.