Vlăduța Lupău (30 de ani) a avut parte de o surpriză neplăcută din partea unor utilizatori ai rețelelor de socializare.
Cântăreața a fost declarată decedată pe platforma socială TikTok.
Postarea falsă s-a distribuit rapid în rândul internauților, iar Vlăduța a aflat de la câțiva apropiați de minciună.
Deranjată de cele petrecute, cântăreața de muzică populară a transmis un mesaj pe conturile ei sociale prin care îi anunță pe toți de fake news-ul apărut.
Vlăduța Lupău s-a declarat complet scârbită de tot ce s-a întâmplat.
„Știam că pe TikTok lumea a atins nivelul maxim de prostie și răutate, și acolo orice prost cu orice prostie face vizualizări și adună inimioare. Cu siguranță cine a postat așa ceva a căutat faimă pe TikTok și din păcate am impresia că e un vreun copil.
Și asta e grav. Și tot din păcate, generația se duce în această direcție, care se educă de pe TikTok, pentru că acolo petrece ore în șir. Acolo devine un om vedetă, acolo o piesă devină bună, acolo e hate-ul la el acasă. Jocurile și vizualizările nu sunt despre sănătate și despre faptul că cineva a murit. Îmi e scârbă”, a transmis Vlăduța Lupău pe Instagram.