Victor Renengiuc a părăsit scena teatrului, în ropote de aplauze, după o carieră de șapte decenii.
Marele maestru al filmului și teatrului românesc, în vârstă de 90 de ani, a adus, pentru ultima oară, lacrimi de emoție în ochii spectatorilor, în cadrul ediției cu numărul 30 a Festivalului de Teatru de la Sibiu, cu piesa “Tatăl”. Rolul interpretat în piesa care spune o poveste realistă, în care sunt punctate diverse aspecte delicate și dureroase din viața de familie, i-a impresionat la culme pe spectatorii care s-au declarat marcați de cele petrecute pe scena teatrului din Sibiu.
Rolul interpretat în piesa car spune o poveste realistă, în care sunt punctate diverse aspecte delicate și dureroase din viața de familie, i-a impresionat pe impresionat la culme pe spectatorii care s-au declarat marcați de cele petrecute pe scena teatrului din Sibiu.
“M-a rupt! Ne-a marcat, a fost un subiect care te pune te pune foarte mult pe gânduri şi trebuie să ne schimbăm comportamentul.” / “Ne-a plăcut foarte mult.. şi spectacolul în sine şi să îl vedem pe Victor Rebenciuc. Înţeleg că este una dintre ultimele reprezentaţii sau ceva de genul. Şi a ieşit în lacrimi de acolo.” / “Şi eu am fost printre persoanele care au lăcrimat în timpul spectacolului.” – au fost câteva dintre declarațiilor celor care au văzut piesa.
Victor Rebengiuc este un tian al fimlului și teatrului românesc. Face parte din Generația de Aur a actorilor, aducând o contribuție notabilă dezvoltării teatrului și cinematografiei românești.
Cu o carieră artistică formidabilă, de aproape 70 de ani, Victor Rebengiuc rămâne unul dintre cei mai importanți actori de film, teatru și televiziune din România.
Celor peste 70 de roluri pe care le-a interpretat într-o manieră inegalabilă în film, li s-au alăturat, de-a lungul carierei, alte 200 de personaje cărora le-a dat viață pe scenele teatrelor din România.
Fiind o figură emblematică a culturii române și o voce puternică a societății civile, Victor Rebengiuc a participat la Revoluția Română, iar apoi, de-a lungul anilor, s-a implicat activ în modelarea societății românești.
Victor Rebengiuc este căsătorit cu actrița Mariana Mihuț (81 de ani) de cinci decenii și jumătate. Cei doi s-au întâlnit pe platourile de filmare ale peliculei “Pădurea Spânzuraților” și între ei a fost dragoste la prima vedere.
„Mariana era o tânără studentă când ne-am cunoscut. Cum ar fi putut să nu-mi placă? Era tânără frumoasă, era atrăgătoare. Cu Mariana a fost dragoste la prima vedere. Ne-am întâlnit în 1964, când filmam „Pădurea spânzuraților”. Ea juca rolul logodnicei mele. Era tânără, încă studentă, în ultimul an la institut, drăguță, frumușică. Am avut o tresărire, un fior, un zvâc. A fost un ‘coup de foudre’. Mi-a plăcut când am cunoscut-o, am început s-o curtez chiar în timpul filmărilor.(…) Întâmplător am aflat ca eram vecini de bloc. Ne-am propus să ne întâlnim mai des și din chestia asta a ieșit ce-a ieșit”, a spus Rebengiuc”, a povestit marele actor, într-un interviu, în trecut, pentru Adevărul.
“M-a rupt! Ne-a marcat, a fost un subiect care te pune te pune foarte mult pe gânduri şi trebuie să ne schimbăm comportamentul.” / “Ne-a plăcut foarte mult.. şi spectacolul în sine şi să îl vedem pe Victor Rebenciuc. Înţeleg că este una dintre ultimele reprezentaţii sau ceva de genul. Şi a ieşit în lacrimi de acolo.” / “Şi eu am fost printre persoanele care au lăcrimat în timpul spectacolului.” – au fost câteva dintre declarațiilor celor care au văzut piesa.