Fosta balerină a primit penalități pentru întreținere, iar acum a declarat că i s-au furat bunuri din boxa personală. Blochina a depus o plângere penală și așteaptă acum să i se facă dreptate.
„Aștept de la poliție să se finalizeze tot procesul, plângerea penală. Mi s-au furat atâtea lucruri, mi s-au luat fără să mă anunțe nimeni. Cum adică vii peste boxele mele și le deschizi așa? Că vrei tu să pui stăpânire pe ele?Mi-au luat mobila, parchet, lucrurile mele personale, cauciurile de la mașină. S-au dus în boxă și mi-au luat tot. Ei au zis că ne-a anunțat că venea ISU și nu știu ce, dar nu m-au anunțat. Nu m-a anunțat nimeni nicicum, nici pe telefon, nici pe mail și nicăieri. Cu ce drept te duci tu în boxa mea? Poliția dacă nu face treaba o să fac publice toate înregistrările pe online, eu am dovezi, am scris și la parchet, dacă ei nu își fac treaba, îmi fac eu, nu-i bai” - a povestit Blochina, în exclusivitate pentru Spynews.
Fosta iubită a lui Victor Pițurcă se plânge că anul acesta a fost nevoită să plătească aproximativ 10.000 de euro la întreținere. „Dacă din N motive ai ceva din urmă și îți vin penalitățile din urmă, și ei nu te lasă pe tine să respiri. Eu am plătit anul acesta aproape 10.000 de euro, suma totală cu penalități cu tot. Dacă vrei să scazi sau să rogi să oprească penalitatea, că pentru mine 10.000 de euro sunt bani foarte mulți, și 3000-4000 sunt foarte mulți, în afară de întreținere mai am și altceva de plătit. Eu sunt un om normal nu sunt o nebună să fabulez că sunt multimilionară și mă interesează” - a adăugat ea.