Valentina Pelinel a fost, timp de mai mulți ani, model internațional. Aceasta a defilat pe cele mai mari podiumuri ale lumii, însă pentru asta a fost nevoită să facă și sacrificii.
Pelinel a vorbit despre începuturile carierei sale de model, dar și despre greutățile pe care le-a întâmpinat pe parcurs.
Valentina a plecat de acasă pe când avea doar 16 ani pentru a-și putea clădi o carieră în lumea modellingului.
„Provocarea în sine a fost faptul că a trebuit să mă rup de viața mea, de părinți, la urma urmei, de prieteni, de școală. Eu mi-am făcut mult mai târziu școala în America. Apoi, m-am înscris la distanță la cursurile din facultate”, a declarat Valentina Pelinel.
„Ruptura a fost cea mai grea. Să te trezești, un copil de 16 ani, într-o țară străină, unde trebuie să te descurci. Da, ți s-a oferit să faci ceea ce îți place, căci asta îmi doream și visam să fiu model de succes, dar este înfricoșător la început”, a povestit ea.