Concurenţa se anunţă a fi una acerbă şi în acest sezon, iar asta o spune chiar Maria Buză, cea care în acest sezon va face echipă cu Paula Chirilă: „Din nou la «Te cunosc de undeva». Unii vor spune că nu mai era cazul să reapar, alții se vor bucura, iar eu îi înțeleg, deopotrivă, și pe unii, și pe alții. Părea un capitol încheiat în viaţa mea artistică, dar n-am putut rezista provocării unui duet cu Paula Chirilă. Este o actriță pe care o admir, un om de care îmi place, o mamă luptătoare, un om integru, mai pe scurt. Sigur, vom face o echipă extraordinară! Ceilalți concurenți să facă bine să își ia notițe! Torpilele, adică noi, distrugem tot în jurul nostru!”.
Jazzy Jo și Zarug fac echipă bună. Pentru Zarug, show-ul este o noutate, însă a primit „propunerea de a participa cu reţinere şi oareşce frică”. Acesta a zis: „Eu sunt o fire foarte emotivă şi genul ăsta de performance foarte public mă şi sperie, dar mă şi ambiţionează să văd de ce sunt în stare. Mă reconfortează gândul că Jazzy Jo are multă experienţă pe scenă şi faptul că ea e, de fapt, «doer-itza» care mă împinge să pot!”.
Un alt cuplu care va face senzaţie pe scena transforming show-ului „Te cunosc de undeva” în cel de-al 17-lea sezon este cel format din Ilona Brezoianu şi Florin Ristei. Prieteni de multă vreme, cei doi au primit propunerea de a participa „cu mult drag şi multă bucurie!”, a mărturisit Ilona, care a mai spus: „Ne-a plăcut că suntem în echipă, în sezonul acesta şi că poţi să te bazezi pe cineva care cântă mai bine (arătând spre colegul său, Florin Ristei), în vreme ce acesta a completat imediat: „sau pe cineva care dansează mai bine, arătând spre colega sa, Ilona!” şi să ai şansă să şi câştigi emisiunea asta, dacă vii cu Florin, aviz altor echipe, pentru alte sezoane!”.
Dacă pentru Cuza, scena „Te cunosc de undeva” nu este deloc străină, Emi participă pentru prima oară în calitate de concurent al transforming show-ului de la Antena 1. „Momentul când am primit invitaţia de a face echipă cu prietenul meu cel mai bun, Cuza, ne-a bucurat pe amândoi, pentru că el a mai fost acum vreo cinci ani cred, şi mi-a tot zis «trebuie să facem asta împreună, că e frumos rău!»”, a declarat Emi de la Noaptea Târziu.
Împreună cu un veteran al show-ului, Romică Ţociu, va face de data această echipă şi spectacol la dublu Carmen Chindriş. Ea a zis: „Pentru mine, participarea la acest transforming show reprezintă o provocare mare, cu bucurii, emoţii şi dorinţa de a excela şi a le arăta oamenilor că pasiunea pentru cântat şi actorie poate depăşi orice aşteptări. Vă promit că veţi cunoaşte o Carmen Chindriş cameleonică, ce se transformă de la un personaj la altul şi este fericită că poate trăi experienţe speciale, în cadrul acestui show minunat. Mai mult de atât, alături de Romică sunt sigură că echipa noastră va duce distracţia la cote maxime!”.
Un alt cuplu în care comedia va fi la superlativ se anunţă a fi cel format din Anisia Gafton şi Ionuţ Rusu. Cei doi vor face pentru prima oară echipă pe scenă, iar „Te cunosc de undeva” promite să îi pună la încercare din greu.
Surorile Ana şi Monica Odagiu vor face şi ele echipă în acest sezon al duetelor „Te cunosc de undeva”. Ele au mărturisit: „Pândim de foarte mult timp acest transforming show şi ne bucurăm că în sfârşit suntem aici. Suntem entuziasmate, pentru că «Te cunosc de undeva» înseamnă o experienţă completă, în care trebuie să excelezi pe toate planurile, şi ne referim aici la muzică, dans, actorie, deci nu e deloc de joacă. Este un show complex, dificil, în care ne vom «întinde» limitele, cu siguranţă – am simţit asta încă de la prima gală, pentru că da, am început deja filmările şi abia aşteptăm să împărtăşim cu cei de acasă bucuria noastră!”.
Alexia Talavutis face din nou echipă cu Dima Trofim, de data aceasta pe scena „Te cunosc de undeva”. Alexia a zis: „Îmi place mult formatul emisiunii şi mă bucur mult să fac parte din sezonul 17 «Te cunosc de undeva», cu atât mai mult cu cât voi face din nou pereche cu Dima Trofim. Avem sute de ore petrecute împreună pe scenă, pe platourile de filmare şi multe amintiri din perioada Lala Band cu turnee. Acesta cred că este cel mai mare avantaj al nostru, că ne cunoaștem atat de bine. Cea mai mare provocare este să ne apropiem cât mai mult de artişti mari precum Whitney Houston, Prince sau Lady Gaga. Suntem pregătiţi să primim în viaţa noastră orice personaj şi să muncim la dublu!”.
Concurenţa se anunţă a fi una acerbă şi în acest sezon, iar asta o spune chiar Maria Buză, cea care în acest sezon va face echipă cu Paula Chirilă: „Din nou la «Te cunosc de undeva». Unii vor spune că nu mai era cazul să reapar, alții se vor bucura, iar eu îi înțeleg, deopotrivă, și pe unii, și pe alții. Părea un capitol încheiat în viaţa mea artistică, dar n-am putut rezista provocării unui duet cu Paula Chirilă. Este o actriță pe care o admir, un om de care îmi place, o mamă luptătoare, un om integru, mai pe scurt. Sigur, vom face o echipă extraordinară! Ceilalți concurenți să facă bine să își ia notițe! Torpilele, adică noi, distrugem tot în jurul nostru!”.