Prințul Charles (73 de ani), fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a (96 de ani), a fost primul membru al familiei regale britanice care a urmat și încheiat studii universitare. Prințul Charles a urmat Colegiul Trinity, din cadrul Universității Cambridge. A absolvit în 1970, obținând o diplomă în Antropologie, Arheologie și Istorie.
Următorii doi copii ai reginei, prințesa Anne (72 de ani) și prințul Andrew (62 de ani) nu au studii superioare. Anne are studii pre-universitare, iar Andrew a urmat mai multe cursuri pregătitoare în cadrul Marinei Regale Britanice.
Mezinul reginei, prințul Edward (58 de ani), are o diplomă în Arte, din cadrul Universității Cambridge. Copiii lui Edward, Louise (18 ani) și James (14 ani) sunt încă mult prea mici pentru a fi încheiat studii universitare.
Prințesa Diana (n. iulie 1967 - d. august 1997) a picat examenul de încheiere a liceului, motiv pentru care nu și-a continuat studiile. Romanciera Monica Ali spunea despre Diana că avea capacitatea de a vorbi cu ușurință despre probleme delicate, în ciuda faptului că era „needucată și nesigură pe ea din punct de vedere intelectual”.
A doua soție a prințului Charles, Camilla Parker Bowles, a urmat timp de 6 luni cursuri despre cultura și literatura franceză în cadrul Institutului de la Paris al Universității din Londra.
Fiul cel mare al Dianei și al lui Charles, prințul William (40 de ani), are diplomă în Geografie (Universitatea St Andrews). Mezinul, prințul Harry (37 de ani), nu are studii universitare însă a urmat 10 luni de pregătire în cadrul Academiei Militare Regale Sandhurst.
Soția lui William, Kate Middleton (40 de ani), a urmat aceeași universitate, St Andrews, absolvind cu o diplomă în Istoria Artelor. Soția lui Harry, Meghan Markle (41 de ani), a urmat Universitatea Northwestern, din Illinois, obținând o diplomă în Teatru și Studii Internaționale.
Copiii prințesei Anne, Peter Phillips și Zara Tindall, au diplome în Știința Sportului (Universitatea Exeter) și, respectiv, Fizioterapie Veterinară (Universitatea Exeter).
Fiicele prințului Andrew, prințesa Beatrice (34 de ani) și prințesa Eugenie (32 de ani), au diplome în Istorie (Universitatea Goldsmiths) și, respectiv, în Istoria Artei, Literatură și Politică engleză (Universitatea Newcastle).
Video recomandat: