Serena Williams (41 ani) este însărcinată pentru a doua oară. Fosta jucătoare de tenis și soțul ei, Alexis Ohanian, cu care s-a căsătorit în anul 2017, mai au o fetiță, Olympia, care va împlini 6 ani în luna septembrie.
Familia Serenei Williams se mărește. Sportiva a dat marea veste pe contul personal de Instagram, unde a postat mai multe imagini în care apare împreună cu Ohanian. În uma din fotografii, fosta număr 1 WTA își ține o mână pe burtă, în timp ce în altă poză, cuplul își zâmbește.
„Am fost atât de încântată când Anna Wintour ne-a invitat pe toți trei la Met Gala”, a scris Serena Williams la postare, oferind câteva detalii despre ținute, make-up și coafura pe care le-a avut la acest eveniment, la care și-a expus pentru prima dată burtica de gravidă.
Aceasta nu a dat detalii despre sarcină, limitându-se la a dezvălui, prin imagini, că urmează să devină din nou mamă.
Veștile privind sarcina Serenei vin după ce sportiva a scris un eseu pentru Vogue, anul trecut, în care a vorbit despre decizia ei de a începe o „evoluție” departe de tenis și despre speranța ei că va putea adăuga un nou membru familiei sale.
Williams a dezvăluit că „niciodată nu s-a gândit să aibă copii” la începutul carierei sale.
„Au existat momente când m-am întrebat dacă ar trebui să aduc copii pe această lume, cu toate problemele ei. Nu am fost niciodată atât de încrezătoare și nu m-am simțit confortabil în prajma bebelușilor sau copiilor și mi-am imaginat că dacă aș avea vreodată un copil, alte persoane s-ar ocupa de el 24/7”, a explicat Serena Williams în eseu.
Deși spune că are parte de mult ajutor, este mamă cu normă întreagă pentru Olympia.
„În 5 ani, Olympia a petrecut doar 24 de ore departe de mine. În acest an, când m-am recuperat în umr aunei accidentări, am avut ocazia să o iau de la școală de patru sau cinci ori pe săptămână, și întotdeauna abia așteptat să îi văd fața luminându-se când ieșea din clădire și mă vedea”, a povestit fosta tenismenă.
Serena Williams (41 ani) este însărcinată pentru a doua oară. Fosta jucătoare de tenis și soțul ei, Alexis Ohanian, cu care s-a căsătorit în anul 2017, mai au o fetiță, Olympia, care va împlini 6 ani în luna septembrie.