Smiley și Gina Pistol au avut o nuntă de vis zilele trecute.
ei doi s-au cununat civil și relgios sâmbătă, 27 mai, în cadrul unor ceremonii discrete, iar apoi au petrecut cu prietenii, apropiații și familia, până dimineață, într-un local de lux, din Snagov.
Totul a fost exact așa cum proaspeții însurăței și-au dorit, cei aproape 300 de invitați s-au distrat pe cinste și s-au simțit bine, iar acum cele două vedete se pregătesc să plece în luna de miere.
Nașii au fost cei care le-au dăruit o vacanță în sudul Franței, și Smiley și Gina vor petrece acolo luna de miere.
„Luna de miere va fi în sudul Franței. Plecăm săptămâna viitoare. Luna de miere este cadou de la nași, ca să înțelegeți. Ei au zis ‘Băi, hai că vă trimitem noi undeva unde e frumos’. Nu am fost niciodată în sudul Franței și ne-au surprins cu cadoul acesta senzațional, și abia așteptăm să mergem” – a spus artistul, în emisiunea „La Măruță”.
Smiley și Gina Pistol nu au de gând să o ia pe micuța Josephine cu ei. Artistul spune că fata, în vârstă de doi ani, este prea mică pentru o astfel de călătorie. Și, în plus, fiind vorba despre luna de miere, vrea să petreacă timpul exclusiv cu proaspăta sa soție.
„O să mergem doar noi doi, că e mult de călătorit, adică e mult de călătorit și e destul de complicat cu copilul. Și na, am zis să nu o obosim foarte tare. Plus că am zis că luna de miere să fie pentru noi doi, cu siguranță. Adică, oricum noi facem foarte multe vacanțe cu Josephine, o luăm aproape peste tot pe unde putem să o luăm și, cu siguranță, n-ar ține minte treaba asta, dar o să facem o vacanță și Josephine vara asta, sper să apucăm” – a dezvăluit Smiley, într-un interviu, la Pro TV.
Nunta lui Smiley cu Gina Pistol nu a fost una 100% tradițională și s-au omis unele momente cheie. Cum este, de exemplu, aruncatul buchetului. Gina Pistol ar fi trebuit să arunce buchetul de mireasă, dar nu a făcut-o. Motivul este cât se poate de simplu – a uitat.
Prezentatoarea de la „Chefi la cuțite” a postat pe pagina ei de Instagram o fotografie cu buchetul în dreptul căreia a scris mesajul următor: „M-am luat cu distracția și am uitat să arunc buchetul!”