Monica Bîrlădeanu a dezvăluit care este rutina ei de frumusețe pentru îngrijirea și menținerea unui ten frumos, luminos și, cel mai important, sănătos.
Actrița are vârstă de 44 de ani, dar nu îi arată. Și asta nu numai datorită prețioasei moșteniri genetice, dar și pentru că se îngrijește mereu.
Monica Bîrlădeanu nu a apelat de-a lungul anilor la intervenții estetice la nivelul feței, dar folosește diverse creme, măști și tratamente pentru ca tenul ei să fie mereu impecabil.
Actrița a dezvăluit că este “pasionată de îngrijirea pielii” și a dezvăluit că are un ritual de îngrijire de la care nu se abate niciodată.
“Sunt foarte pasionată de îngrijirea pielii! Mi se pare esențial! E un lucru care, odată ce se duce la vale, e foarte greu de recuperat colagenul din pielea ta, apoi, ajungi să peticești, să mergi la operații. Cel mai important este să te ții de rutină, iar rutina nu trebuie să fie foarte complicată. Eu am un ser de față, după demachiere. Serul e foarte important, pentru că are ingredientele active, cele mai puternice. După ser, folosesc cremă de seară și cremă de ochi. Nu săriți peste crema de ochi, peste ser, care este foarte important! Fără protecție solară, nici nu discutăm!” – a declarat Monica Bîrlădeanu, pentru impact.ro.
Vedeta a mai precizat că s-a confruntat cu probleme cu tenul în trecut, mai exact cu acnee. Dar cu ajutorul tratamente, a reușit să scape de ea.
“Am avut probleme cu tenul. Am avut acnee, evident! Pe mine, personal, m-a ajutat foarte mult acidul glicolic, exfolia ușor tenul, iar, apoi, acidul salicilic.” – a adăugat ea.
Monica Bîrlădeanu nu a apelat de-a lungul anilor la intervenții estetice la nivelul feței, dar folosește diverse creme, măști și tratamente pentru ca tenul ei să fie mereu impecabil.