Cabiria Morgenstern, fiica cea mare a actriței Maia Morgenstern, a ales un nume de origine ebraică pentru fiul ei, născut în luna septembrie.
Cuprins
- 1 De ce nu va fi botezat nepotul actriței Maia Morgenstern
- 2 Cabiria Morgenstern revine pe scenă la mai puțin de două luni după ce a născut
- 3 Cine este Cabiria Morgenstern
Cuprins
De ce nu va fi botezat nepotul actriței Maia Morgenstern
Nepotul actriței Maia Morgenstern nu va fi botezat, deoarece această slujbă nu există în religia iudaică. În loc de botez, la evrei au loc ritualurile numite Brit Milah (circumcizia), pentru băieți, și Brit Bat, pentru fete.
Cabiria Morgenstern a ales un nume cu o semnificație deosebită pentru primul ei născut. Băiețelul poartă numele Amos Ezra. Ambele provin din ebraică, Ezra însemnând „Ajutorul lui Dumnezeu”, iar Amos însemnând „purtător de povară”.
„Ieri am făcut ceremonie și s-a rostit în sinagogă numele: Amos Ezra (+Iancu, pentru cunoscători). Și azi, proaspăt purtător de nume, Ezra a ieșit în parcul Herăstrău”, a scris actrița în mediul online, pe 19 octombrie.
Cabiria Morgenstern revine pe scenă la mai puțin de două luni după ce a născut
Cabiria Morgenstern se va întoarce pe scenă weekendul acesta, la mai puțin de două luni de când l-a născut pe Ezra. Actrița va juca în spectacolul „Mesia”, de Martin Sherman, în regia lui Andrei Măjeri, la Teatrul Evreiesc de Stat, în cadrul Festivalului Național de Teatru.
„Dacă noi putem să venim, cred că puteți ajunge și dumneavoastră”, spune Cabiria într-un videoclip în care își ține fiul în brațe.
Tatăl lui Ezra este actorul Adrian Ciobanu, care este cu 37 de ani mai în vârstă decât Cabiria. Adrian are 63 de ani, în timp ce Cabiria are 26.
Cine este Cabiria Morgenstern
Eva Leah Cabiria Morgenstern s-a născut pe 11 februarie 1999 și este fiica actorilor Maia Morgenstern și Andras Istvan Demeter (56 de ani), actualul ministru al Culturii. Deloc întâmplător, Cabiria a ales să calce pe urmele părinților săi și să urmeze o carieră în domeniul actoriei. Cabiria și-a finalizat studiile masterale în decembrie 2023 și a dat și luat Disertația în 2025.
Cabiria Morgenstern a studiat Actoria la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca între anii 2017 și 2021 și are un master în Theatre/Theatre Arts Management la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, potrivit contului ei de LinkedIn.
Este o susținătoare a comunității LGBTQIA+
Tot de acolo am aflat despre Cabiria că a făcut balet, arte marțiale, improvizație, dans contemporan și canto clasic. Tot la segmentul pregătire vocală, Cabiria a învățat tehnicile Patsy Rodenburg și Fitzmaurice. Până în prezent, Cabiria a jucat în diferite teatre din România și din Republica Moldova.
De pe Instagram aflăm despre Cabiria că este o susținătoare a comunității LGBTQIA+. În descrierea sa de pe rețeaua socială, actrița a inclus două steaguri. Primul este steagul transgender, în culorile albastru, roz și alb, iar al doilea este steagul LGBT, în culorile curcubeului.
Foto: Instagram/@morgensterncabiria
Ultima modificare octombrie 23, 2025 6:05 pm