Anastasia Lazariuc se numără printre vedetele care par să sfideze trecerea anilor. La 70 de ani, îndrăgita cântăreață de peste Prut, se menține într-o formă fizică impecabilă și nu își arată vârsta reală din buletin.
Celebra artistă a postat pe rețelele de socializare o fotografie recentă cu ea, într-o ipostază elegantă, strălucitoare. Într-o rochie neagră, cu umerii goi și pene în zona decolteului, cu mănuși lungi până la cot și o pălărie mare, tot neagră, pe cap, dar și cu un colier lung de perle în jurul gâtului, Anastasia Lazariuc este pur și simplu încântătoare.
„Frumusețea vine din interior”
Poza a fost făcută pentru coperta unei reviste din Republica Moldova și publicată de artistă pe contul ei personal de Instagram, iar cei din mediul online care au văzut-o au avut numai cuvinte de laudă pentru artistă.
Anastasia Lazariuc a fost mereu o femeie frumoasă, dar reușește să se mențină într-o formă excelentă printr-o alimentație corectă. Artista consumă carne foarte rar și are grijă să se hidrateze corect, pentru a-și păstra strălucirea și sănătatea pielii.
„Nu am fost gurmandă, nu mi-a plăcut carnea. Nu pot spune că nu mănânc deloc, dar foarte rar. Atunci când merg undeva, să nu creadă lumea că fac fițe. Sunt atâtea legume acum, când natura a renăscut, încât se pot prepara atâtea lucruri bune. De asemenea, trebuie consumate lichide multe, apa este sfântă”, a declarat, acum doi ani, pentru Impact, Anastasia Lazariuc.
Artista a mărturisit că nu face sport, nu merge a sală, dar este foarte activă și se află mereu în mișcare.
„Sport nu fac, dar mă mișc foarte mult. Ies cu cățelușa. Simt nevoia să merg cât mai mult. Natura te încarcă cu energie, atunci când poți să pui mâna pe pomi, să-i îmbrățișezi, să vorbești cu ei. Totul e viu, totul are viață, fiecare fir de iarbă, fiecare frunză, chiar dacă nu vorbesc” – a adăugat ea.
În urmă cu câțiva ani, Anastasia Lazariuc declara că și-ar dori să arate “și mai bine”. Artista este de părere că frumusețea vine din interior și indiferent câte trucuri folosim pentru a avea o înfățișare perfecta, nu vom putea radia cu adevărat dacă nu suntem mai puri, mai buni și mai curați pe dinăuntru.
“M-aș bucura dacă aș putea arăta și mai bine. Frumusețea vine din interior. Dacă punem numai măști, creme, dorind să arătăm bine, nu se va întâmpla. Binele vine din noi, din interior. Important e să fim cât mai puri, cât mai buni, cât mai curați, cât mai puțin invidioși. Astea ies la suprafață, trimise de Dumnezeu. Nimic nu se poate schimba. De asemenea, trebuie să fim și mai atenți la ce mâncăm, acum nu mai facem atâta efort fizic cum făceau părinții noștri la țară” – a mai precizat ea.