Cel de al șaptelea sezon Insula Iubirii este pe cale să înceapă, iar concurenții au vizitat resortul în care partenerii lor vor locui alături de ispite și vor avea ocazia să arate cât de loiali le sunt.
Insula Iubirii, ce va avea premiera joi şi vineri, de la 20:30, la Antena 1 aduce în atenţia telespectatorilor noi cupluri curajoase care au străbătut mii de kilometri pentru a-şi pune la încercare iubirea şi relaţia şi au băgat mâna în foc pentru partenerii lor şi pentru ei înşişi. Insula îi aşteaptă cu noi tentaţii, noi provocări şi noi întrebări într-un nou sezon mai intens şi mai provocator.
Au venit la Insula iubirii ca să îşi supună relaţia celui mai dur test care poate exista: separaţi de partener, în intimitate periculoasă cu ispita, pe insula care va da în vileag adevărul despre relaţiile lor.
Confruntaţi cu ispita în cea mai puternică şi irezistibilă formă a ei, concurenţii celui de-al şaptelea sezon vor fi expuşi celor mai dulci şi mai primejdioase provocări, la care nici măcar nu s-ar fi gândit. Li s-a întâmplat încă din primele zile pe Insulă, atunci când au fost invitaţi să cunoască locul în care vor locui pentru 21 de zile alături de ispite, dar mare le-a fost surpriza partenerilor acestora să descopere şi ispitele, instalate comod în cele două resorturi.
Au venit la Insula iubirii ca să îşi supună relaţia celui mai dur test care poate exista: separaţi de partener, în intimitate periculoasă cu ispita, pe insula care va da în vileag adevărul despre relaţiile lor.