Nicole Cherry (23 de ani) a radiat la cele două evenimente speciale care au avut loc pe 19 mai 2022 – cununia civilă cu logodnicul ei, Florin Popa (31 de ani) și botezul fiicei lor, Anastasia Maria, născută pe 27 noiembrie 2021.
Cântăreața a purtat două rochii albe superbe, etalându-și silueta impecabilă pe care a reușit să o dobândească la câteva luni după naștere.
Nicole Cherry a dezvăluit cum a reușit să slăbească rapid kilogramele acumulate în timpul sarcinii. După naștere, artista a rămas cu un surplus de cinci kilograme.
Fără a urma vreo dietă minune sau a apela la ajutorul medicilor esteticieni, Nicole Cherry spune că secretele ei au fost o alimentație curată și un program de exerciții fizice bine structurat pentru nevoile ei.
„Și înainte, dar și în timpul sarcinii, am avut grijă cum și ce anume mănânc. Mi-am respectat programul de alimentație sănătoasă cu care eram obișnuită, iar după ce am născut doar mi-am continuat stilul sănătos. Sunt destul de conștiincioasă mai ales că imaginea este întru totul importantă. Cu antrenoarea mea, am reînceput programele de exercitii, care m-au ajutat să revin la formele de dinainte de sarcina. Oricum, nici în timpul sarcinii, nu am luat foarte multe kilograme, ci doar cele normale " – a declarant Nicole Cherry, pentru click.ro.
Când spune “mâncat sănătos”, artista se referă la excluderea produselor din făină alba și a zahărului.
“Nu mai mănânc produse din faină albă și zahăr, ci totul este integral. Însă, nu am scos pâinea din alimentație, pentru că, la sfaturile antrenoarei, la vârsta mea, nu este cazul. Am ales variantele sănătoase - pâine integrală/orez sălbatic /paste integrale! Carne slabă și pește, pentru că toate au proteine, grăsimi, carbohidrați, dar sunt astfel calculate, pentru a-mi modela frumos trupul", a precizat Nicole Cherry, potrivit Antena 3.
Fără a urma vreo dietă minune sau a apela la ajutorul medicilor esteticieni, Nicole Cherry spune că secretele ei au fost o alimentație curată și un program de exerciții fizice bine structurat pentru nevoile ei.