Cristian Tudor Popescu a scris, pe republica.ro, un text în care vorbește despre cea care a fost jurnalista Cristina Țopescu, alături de care a lucrat la Pro TV. Jurnalistul recunoaşte că a fost impresionat de dorinţa ei de a învăţa şi povesteşte că aveau adesea discuţii sincere despre meseria pe care o practicau.
„Am lucrat cu Cristina la ProTV, spre sfârșitul anilor`90. Mi-a rămas în amintire dorința ei uriașă de a învăța continuu meserie. Discutam înainte de emisiune despre cum se face jurnalismul, după care, în direct, urma proba practică, fără menajamente – de două-trei ori i-au dat lacrimile, era foarte sensibilă. De atunci, am rămas prieteni.
Cristina Țopescu a fost un om fundamental bun și cinstit. Nu pot să cred că s-a sinucis. Dacă ar fi făcut asta, și-ar fi pus mai întâi câinii la adăpost, nu îi lăsa să moară de foame și de sete. Mă suna când avea o problemă profesională și îi era frică să nu greșească. Sau, pur și simplu, ca să stăm de vorbă, îi făcea bine.
(...) Scriu aceste rânduri pentru că tristețea însinguratei morți a Cristinei s-a amestecat cu furia. La zisa televiziune au apărut șefi și trepăduși care au „mărturisit” despre ce bună era Cristina. Și cât sunt de afectați de dispariția ei... Chiar și după 30 de ani de gazetărie trebuie să mai învăț că fățărnicia nu are niciodată margini.