Marcel Pavel se află printre persoanele publice care au ales să vorbească despre eșecul României în semifinala Eurovision 2023, după ce Theodor Andrei nu s-a calificat în marea finală a concursului. Artistul a criticat Televiziunea Română, dar și pe cei care au ales piesa „D.G.T” să reprezinte țara noastră la Liverpool.
Tânărul solist nu a reușit să convingă piblicul să îl voteze, iar piesa a fost criticată de mulți internauți, dar și de vedete precum Mihai Tăristariu sau Dan Negru. O altă persoană dezamăgită de rezultat este Marcel Pavel, care insinuează că publicul nu ar fi avut putere totală de decizie.
Îndrăgitul cântăreț spune că Eurovision a devenit un concurs nonconformist, în care participanții nu mai sunt interesați să performeze pe scenă cât să se etaleze.
„Sunt dezamăgit total! Nu știu cine a decis o asemenea alegere și cu ce scop. Nu cred că a făcut-o publicul sau dacă a făcut-o, e doar o mică parte din el. Ce putem spune acum, după: Celebrele spuse de altădată, Atâta s-a putut?!”, a declarat Marcel Pavel pentru Impact.
„Respect părerea oricui, dar în acest caz, repet, sunt dezamăgit. Nu mi-a plăcut deloc! Oricum, după mine, Eurovision nu mai e de multă vreme un concurs de compoziții muzicale, ci unul nonconformist, de etalare a cu totul altceva decât s-a dorit cândva”, a explicat artistul.
În semifinala de joi, 11 mai, au luptat pentru calificare 16 țări, printre care și România. Dacă Moldova a reușit să se califice în prima semifinală, România nu a ajuns, din păcate, în primele 10 țări cu cele mai mari punctaje.
În semifinala de joi, 11 mai, au luptat pentru calificare 16 țări, printre care și România. Dacă Moldova a reușit să se califice în prima semifinală, România nu a ajuns, din păcate, în primele 10 țări cu cele mai mari punctaje.