Cristina Lupu (33 de ani) alias Like Creața va deveni mamă pentru a doua oară anul acesta. Cristina a născut o fetiță, Eza, în primăvara anului 2021. Patru luni mai târziu, tânăra a rămas însărcinată cu cel de-al doilea copil. „Și anul acesta am primit mai devreme cadoul de ziua mea. O să mai avem un bebe!”, a scris Like Creața pe Instagram, pe 22 noiembrie 2021.
Recent, creatoarea de conținut a dezvăluit sexul celui de-al doilea copil. „2022 e anul în care o să vii TU! 🤍 TU, my baby GIRL! 😍 Daaaa, o să mai avem o FETIȚĂ! 🤍”, a scris tânăra pe Instagram. „Yayyyyy… Abia așteptăm să o cunoaștem! ❤️; Awww, o să ai 2 prințese! 😍😍😍; Naștere ușoară! ❤️🙏”, au fost câteva dintre reacțiile postării.
La sfârșitul anului trecut, Cristina a vorbit despre cea de-a doua sarcină și despre pericolele la care s-a expus rămânând însărcinată la scurt timp de la prima naștere prin cezariană.
„Am primit multe întrebări dacă e ok că am rămas așa repede însărcinată, având în vedere că am născut prin cezariană. Am rămas însărcinată când Eza avea 4 luni. Știam că indicat e să aștepți 1 an sau măcar 10 luni. Văzând că mă simt foarte bine, am zis de ce nu?! O decizie pe care am luat-o fără să mă consult cu medicul meu”, a început Cristina.
„Abia când am fost la control am aflat ce riscuri implica această sarcină. În cazul în care sarcina s-ar prinde fix pe tăietură sau lângă, șansele ca aceasta să se desprindă/desfacă sunt foarte mari, aproape de 100% și asta ar fi dus la alte complicații”, a continuat.
„Una ar fi fost să nu mai poți avea copii după ce ai naște, iar sarcina oricum ar fi fost dusă cu greu până la capăt. Evident, contează și cât e de puternic organismul tău și cât de repede se recuperează, dar chiar și așa, e riscant. Ce să zic, m-am jucat de-a D-zeu fără să vreau, dar DUMNEZEU a ales să fim bine”, a mai scris.