Joaquin Bonilla și Ovidiu Buta au dezvăluit ce au învățat ei din experiența „America Express”. Cei doi concurenți au mărturisit că această competiție i-a făcut să își descopere „superputerea”.
America Express este o competiție plină de provocări, pe care, cei doi bărbați au reușit să le depășească. Însă, spun ei, nu a fost deloc ușor să facă rost de mâncare și cazare.
Joaquin ȘI Ovidiu au fost invitați, joi seară, în emisiunea Xtra Night Show, unde au povestit despre tot ce au învățat în urma participării la America Express. Deși celelalte echipe considerau că Joaquin Bonilla și Ovidiu Buta au un avantaj întrucât Joaquin vorbește limba spaniolă, drumul lor nu a fost atât de ușor. Mai ales că localitățile prin care au trecut erau destul de periculoase.
„Sunt reguli de bază: nu circuli cu bijuterii, încerci să stai cât mai cuminte în banca ta. E o țară mare, divizată. Nu există clasă de mijloc, sunt foarte bogați și foarte săraci”, a precizat și Ovidiu Buta.
Deși au avut parte de tot felul de întâmplări, cei doi au recunoascut că s-au distrat și că au existat și câteva momente comice.
„E un concurs în care crezi că asta e super puterea ta, dar, de fapt, nu e și cred că despre asta e vorba în competiție, să afli care e superputerea ta. Noi am descoperit umorul, eu am un umor sec, dar acolo am descoperit că e foarte mișto”, a mărturisit Joaquin Bonilla.