Artistul Jason Derulo (32 de ani) și iubita lui, creatoarea de conținut online Jena Frumes (27 de ani), au devenit părinți pentru prima oară pe 8 mai 2021. Jena a dat naștere unui băiețel, Jason King Derulo, acum în vârstă de 4 luni. Pe 23 septembrie 2021, solistul a anunțat în mediul online că el și Jena au luat decizia de a se despărți.
„Este o mamă minunată, dar credem că a fi unul fără celălalt în acest moment ne va permite să devenim cele mai bune variante ale noastre și cei mai buni părinți. Vă rugăm să ne respectați intimitatea în această perioadă”, a mai scris cântărețul pe Twitter.
Pe 21 septembrie, cu ocazia aniversării de 32 de ani a solistului, în dreptul unei fotografii pe care ulterior a șters-o, Jena a scris pe Instagram: „Ești cel mai chipeș, muncitor, talentat, prostuț și iubitor om. Mă completezi și îți sunt recunoscătoare pentru iubirea pe care o trăim”.
„Tu și micuțul nostru mă faceți cea mai fericită fată din lume. Abia aștept să creez amintiri alături de voi. Știu că sunt dificilă, dar tu mă înmoi și mă accepți așa cum sunt, iar pentru asta îți sunt veșnic recunoscătoare. Închin în cinstea unui nou an! Te iubesc atât de mult!”, a încheiat Jena.
Jason și Jena au anunțat că vor deveni părinți la sfârșitul lunii martie a anului acesta. Câteva zile mai târziu, perechea a dezvăluit sexul micuțului. În luna august a anului trecut, Jason a vorbit pentru prima dată despre relația pe care o are cu vloggerița.
„Ne-am cunoscut la sală. Ne-am cunoscut la Equinox”, a spus solistul pentru Page Six. „Avem amândoi o dorință similară de a ne antrena fizic tot timpul. O mai văzusem la sală o dată înainte. A doua oară am decis să o abordez. Restul este istorie”, a mai spus.