Incendiu puternic în blocul în care locuiește Mihai Bendeac: „E un fum absolut înspăimântător”

De Oana Savin pe

Un incendiu puternic a izbucnit în blocul în care locuiește Mihai Bendeac. Actorul a povestit pe contul său de Instagram clipele de panică prin care a trecut.

Băi, m-am speriat absolut îngrozitor, la mine în casă e un fum absolut înspăimântător care iese pe la aerisire. Stai să aerisesc”, spune Bendeac într-un Insta Story.

Între timp am aflat că a luat foc un apartament din cauza unei tigăi cu ulei lăsată pe aragaz. Şi nu înţeleg de unde iese, am iesit pe holul blocului și cred că ceva s-a întâmplat pentru că se aud niște alarme. Au venit pompierii”, continuă el.

Deci e o senzaţie sinistră pentru că se aude că încearcă să spargă o ușă sau mai multe uși. Cred că încă nu au aflat de unde iese”, a mai spus Mihai.

De asemenea, el își filmează apartamentul, care este plin de fum.

Trebuie să vă mărturisesc o chestie foarte frumoasă: mi-a venit un pompier la ușă, m-a întrebat dacă totul e în regulă, dacă sunt acumulări de fum, mi-a spus să dau drumul la ferestre. Foarte ok mi s-a părut, foarte foarte frumos”, a încheiat Mihai Bendeac filmarea.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Andreea Antonescu a oferit mai multe detalii despre divorț

Andreea Antonescu a oferit mai multe detalii despre divorț