Invitat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, cunoscutul fotbalist a povestit despre decizia luată de a-și schimba religia pentru cea de a doua sa soție, dar și despre accidentul în care a fost implicat pe când avea doar 11 ani.
Helmut Duckadam a fost căsătorit timp de 27 de ani cu Ildiko, cu care are și doi copiiRobert și Brigitte. Cei doi au ajuns la divorț la scurt timp după ce s-au mutat în America. Cum nu a reușit să se adapteze la viața în Statele Unite, fostul portar a decis să revină în România. Aici, el a întâlnit-o pe Alexandra, cea care avea să îi devină soție.
Deși femeia este cu 20 de ani mai tânără ca el, cei doi s-au îndrăgostit și au decis să își petreacă restul vieții împreună.
Înainte de nuntă, Helmut Duckadam era evanghelist, însă a decis să își schimbe religia de dragul soției sale, care este creștin ortodox.
„M-am căsătorit și sunt și eu ortodox acum”, a spus fostul portar, fiind întrebat de Denise Rifai dacă și-a schimbat religia pentru soția sa.
Helmut Duckadam este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști, acesta înregistrând performanțe greu de egalat la clubul Steaua București. În anul 1986, fostul sportiv a apărat patru lovituri de la 11 metri, ajutându-și astfel echipa să câștige trofeul în fața echipei FC Barcelona.
Nu mulți știu că Helmut Duckadam a trecut printr-un adevărat coșmar atunci când era doar un copil. La 11 ani, acesta a fost lovit de o mașină și a intrat în comă.
„Nu știam ce s-a întâmplat. Era o asistentă foarte drăguță, brunetă, tânără și era simpatia mea din spital. Când mi-a arătat degetele... până a reușit să bage un aparat să desfacă gura, ea s-a chinuit și mi-a salvat viața. În rest, nu îmi amintesc multe, pentru că eram adormit. Sigur, îmi amintesc în continuare, chiar dacă mi s-a scos acea tijă, eram bandajat și după câteva luni, până mi s-a vindecat osul, a trebuit să stau cu acel bandaj. Nu mai puteam să întind mâna și trebuia cu un săculeț de nisip să fac mișcări zilnice și erau foarte dureroase”, a povestit fostul sportiv în emisiunea lui Denise Rifai.
Helmut Duckadam este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști, acesta înregistrând performanțe greu de egalat la clubul Steaua București. În anul 1986, fostul sportiv a apărat patru lovituri de la 11 metri, ajutându-și astfel echipa să câștige trofeul în fața echipei FC Barcelona.