Gabriela Cristea (47 ani) este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare de televiziune, însă a ajuns să fie aspru criticată de fanii din mediul online. Aceasta a postat o imagine ce a stârnit un val de comentarii negative din partea internauților.
Zilele trecute, Gabriela Cristea a postat o fotografie în fața unui centru d etratamente corporale și faciale, spunând că încearcă să ajungă din nou la greutatea de dinaintea celor două sarcini.
„Sunt conștientă că timpul nu ai cum să-l întorci, doar dacă îmi abandonez toate planurile și fug de acasă ca să mă concentrez doar pe corpul meu. Doar așa mai am o șansă mică să arăt ca înainte de nașterea celor două minuni din viața mea. Nici nu vreau asta, vreau să fac doar ce pot și ce ține de mine ca să fiu în echilibru cu tot ce înseamnă viața mea. Acum am puțin timp să mă ocup și de corpul meu “dezorganizat” și să încerc să construiesc ceva care să mă facă să mă simt în armonie cu mine”, a spus moderatoarea.
Doar că imaginea postată de Gabriela Cristea nu a primit reacții tocmai pozitive.
„Imaginea în ușă a rămas nephotoshopată... păi ori suntem profesioniști până la capăt, ori nu. Fii mai atentă data viitoare”, a scris o persoană.
„Ce tot puneți atâtea filtre? Cine te-a văzut în realitate știe clar că este o diferență de la cer la Pământ față de ce postezi tu zilnic”, a comentat o altă persoană.