Fiica Marisei Paloma, câștigătoarea sezonului 2 „Bravo, ai stil!”, este infectată cu COVID-19. Diagnosticul a fost confirmat seara trecută, când Marisa, logodnicul ei și fiica lor au mers la Urgențe, micuța având febră de 38,2. Fiica perechii va împlini 2 luni pe 4 februarie.
„A fost diagnosticată cu Omicron”, a scris Marisa în mediul online, ulterior precizând că, de fapt, varianta virusului SARS-CoV-2 nu a fost confirmată de medici. „Nu știm 100% dacă are Omicron sau altă formă de COVID-19. La cum se arată statistica cazurilor în momentul de față, cel mai probabil are Omicron. Dar nu știe nimeni 100%”, a explicat.
„Nu poate lua tratament și nici nu știu să ne zică doctorii cum se va manifesta, fiindcă e prea mică. Suntem obligați să stăm în izolare 5 zile și să îi luăm temperatura din 3 în 3 ore. De parcă nu era suficient că trecem prin toate durerile cu colicii vieții. Acum a luat și virusul”, a continuat.
„Cea mică este pur și simplu epuizată. Este foarte agitată acum și a început să plângă. Mergem cu ea acasă”, a mai povestit Marisa. „Am reușit să o adormim după niște ore de plâns fără oprire”, a adăugat.
„Eu am avut frisoane două zile, ieri dimineață m-am trezit cu durere de gât (preț de o oră), după care n-am mai simțit, iar acum am ceva dureri de spate. Mâine facem și noi testele să vedem exact care cum avem. Sau n-avem. Liviu nu prezintă simptome”, a mai explicat.
„Nu sunt panicată. Sunt doar epuizată. Și mai am și treabă de făcut... pe care, în mod evident, am lăsat-o pe planul doi. Dar la care trebuie să mă reîntorc. (...) Important e să fie cea mică bine. Asta e tot ce îmi doresc. (...) Am fost dezamăgiți de serviciile medicale... dar asta nu reprezintă nimic nou. Cel mai mult m-a deranjat ignoranța cu care erau tratate celelalte mămici cu copiii lor în așteptare... trist”, a mai povestit.
„Momentan, cea mică se prezintă ok... acum doarme, urmează să se trezească cred... mănâncă moderat, e agitată, într-adevăr... are fățucă de bolnăvioară, dar măcar i-a scăzut temperatura și nu mai are febră. Deci, totul pare sub control”, a mai spus Marisa.
Marisa Paloma și Liviu Stanciu s-au logodit în august 2020. „23.08.2020 💍 AM SPUS DA!!!”, scria Marisa atunci în mediul online. Între Marisa și Liviu există o diferență de vârstă de 18 ani. „Pe scurt, vârsta este doar o cifră. Atât timp cât găsești tot ceea ce îți dorești la omul de lângă tine, e tot ceea ce contează. Nu vă mai pierdeți în detalii. Că timpul trece...”, spune Marisa despre diferența de vârstă dintre ea și Liviu.
„Nu poate lua tratament și nici nu știu să ne zică doctorii cum se va manifesta, fiindcă e prea mică. Suntem obligați să stăm în izolare 5 zile și să îi luăm temperatura din 3 în 3 ore. De parcă nu era suficient că trecem prin toate durerile cu colicii vieții. Acum a luat și virusul”, a continuat.