Emilia Popescu este o actriță îndrăgită de întreaga țară. În vârstă de 56 de ani, aceasta a fost căsătorită o singură dată, iar din acel mariaj a rezultat și un copil: Maria.
Maria Ștefănescu a împlinit acum 27 de ani, iar mama sa este extrem de mândră de ea.
Emilia Popescu a fost căsătorită între 1994 și 2009 cu muzicianul Ion Bogdan Ștefănescu. Din această căsătorie a reieșit Maria, care acum este o tânără superbă.
Maria a studiat design vestimentar, moștenind pasiunea pentru artă a părinților ei.
„Mă gândesc la o zi când ningea ca-n povești, acum 27 de ani, ziua în care mi-am strâns prima oară fetița în brațe! Și așa am rămas...”, a scris Emilia Popescu pe Facebook, unde a postat și o imagine cu fiica sa.
„Mă consider foarte norocoasă pentru că m-am născut într-o familie de artiști. Era cam greu să nu moștenesc această înclinație și iubire pentru artă. Am început să pictez de pe la șase ani. De atunci, nu am mai vrut să fac altceva. Am fost un copil norocos pentru că mi-am descoperit chemarea de la o vârstă așa fragedă. Asta se datorează, desigur, părinților mei, cărora le mulțumesc că m-au încurajat și susținut mereu și o fac în continuare”, spunea fiica Emiliei Popescu în urmă cu câțiva ani pentru revista Psychologies.
Deși este o fire artistică, Maria a ales să nu urmeze nici calea actoriei, nici a muzicii și s-a concentrat pe ceea ce i-a plăcut cel mai mult: designul vestimentar.
În anul 2019, Emilia Popescu spunea că este foarte fericită că singura ei fiică nu a dat la Actorie.
„Sunt cea mai fericită. Pentru mine ăsta este cadoul vieții mele, faptul că fata mea nu a făcut Actoria. De ce? Pentru că este o meserie grea, ingrată, nedreaptă, mai ales pentru o femeie. De la anul, promit să fiu îmbrăcată numai de Maria Ștefănescu. A terminat masterul”, a declarat atunci actrița, potrivit Libertatea.
Emilia Popescu este o actriță îndrăgită de întreaga țară. În vârstă de 56 de ani, aceasta a fost căsătorită o singură dată, iar din acel mariaj a rezultat și un copil: Maria.