Eugenia Șerban, actrița care a învins cancerul, vine în prima ediție a celui mai nou sezon „Visuri la Cheie” pentru a da un strop de speranță unei femei care a fost greu încercată de viață.
Miercuri seara, de la ora 21:30, PRO TV a programat premiera noului sezon din show-ul Visuri la cheie. Ajuns în cel de-al zecelea an în care echipa condusă de Dragoș Bucur aduce o rază de speranțe pentru familiile greu încercate.
În prima ediție, arhitecții Alex Gavrilescu și Oana Boghiu, designer-ul de interior, Cristina Joia și Dragoș Bucur vor ajunge la Gruiu și îi vor cunoaște pe Nicoleta și Gheorghe Răduță, dar și pe copiii lor. Nicoleta a fost diagnosticată cu o formă avansată de cancer, iar în urmă cu doar câteva luni, când se aflau la biserică, au aflat că le-a ars casa.
Chiar și în aceste condiții, nu au renunțat și au luptat pentru visul lor: de a avea un loc pe care să-l numească ”acasă”: ”În viață mă ține dorința de a termina o cameră, să ne mutăm”.
Pe lângă tot ajutorul primit de la echipă, Nicoleta va avea parte și de o surpriză imensă.
”Oricând îți e greu, ai nevoie de un sfat, poate din partea cuiva care a trecut prin aceleași probleme ca tine”, îi va spune Dragoș Bucur, înainte de o invita alături de el pe cunoscuta actriță, Eugenia Șerban.
Aceasta face parte din grupul eroinelor care au luptat cu boala, chiar cu două tipuri de cancer și au învins, au știut că doar cu multă încredere și forță interioară, orice obstacol poate fi depășit.
”Am venit să vă spun că nimic nu este imposibil”, vor fi primele cuvinte ale Eugeniei către Nicoleta.
Însă nu se va opri aici, va continua să discute cu femeia și să îi ofere câteva dintre gândurile care au ținut-o pe ea mereu optimistă: ”aproape 90% din vindecare este în inima dumneavoastră. 10% e de la Dumnezeu și de la medici”.
Eugenia Șerban, actrița care a învins cancerul, vine în prima ediție a celui mai nou sezon „Visuri la Cheie” pentru a da un strop de speranță unei femei care a fost greu încercată de viață.