Elena Gheorghe (36 de ani) a dezvăluit care este secretul ei pentru a avea o formă fizică impecabilă.
Artista are un stil de viață sănătos, face mult sport, se hidratează corespunzător și mănâncă sănătos. Ea a spus că a renunțat la anumite alimente, iar acest lucru o ajută să-și mențină greutatea constantă.
“Nici nu știu dacă am niște secrete, doar mă hidratez, merg pe la sală, încerc să mănânc cât mai sănătos și iubesc. Cred că asta este rețeta clasică, care te face să te simți bine. Mai multe am scos. În primul rând carnea, nu mai mănânc decât pește. Brânzeturi, foarte rar, doar telemea. Încerc să mănânc cât mai puțin procesat, adică mai pe natural, mai pe crud, mai pe nefiert, neprăjit. Practic, mănânci foarte sănătos” - a explicat Elena Gheorghe, pentru impact.ro.
Pe lângă renunțarea la carne și evitarea brânzeturilor, Elena mai are un truc alimentar la care apelează zilnic. Artista își prepară zilnic un suc din țelină apio și-l consumă dimineața, pe stomacul gol.
"În fiecare dimineață îmi prepar sucul de țelină apio, pe care țin neapărat să îl beau și din motive de beauty, dar și ale sănătății, este extraordinar" – a adăugat Elena.