Ela Crăciun e la un pas să își vadă visul împlinit. Vedeta și soțul ei se vor muta în curând, alături de cei trei copii, într-o nouă casă în amenajarea căreia au investit ani. Deși întreg procesul a fost unul costisitor și le-a pus mult imaginația la care, proprietatea le întrece acum toate așteptările.
Până își vor strânge lucrurile și vor ajunge alături de cățelul lor în noua vilă, cei cinci membri ai familiei fac planuri pentru o vacanță în Bali.
În timp ce pune la punct ultimele detalii pentru sejurul de poveste pe care îl plănuiește, prezentatoarea de la Antena 3 a povestit pentru UNICA.RO cum arată noul loc de poveste în care a investit zeci de mii de euro. Iată ce spune Ela Crăciun! "Este destul de amplă investiția, se ridică la nivelul zecilor de mii de euro, având în vedere că noi am achiziționat casa acum 5 ani și 4 luni, iar de construcție ne-am apucat acum aproape 3 ani. Gândește-te cât de amplă a fost renovarea, numai dacă ne raportăm la această durată".
Ela a dat dovadă de bun gust și în alegerea mobilierului. "Nu am ales obiecte extrem de scumpe. Am vrut să fie calitative, însă nu am exagerat cu prețurile. Eu nu sunt genul de persoana care să își dorească branduri și firme sau canapele de nu știu ce tip, însă am ales lucruri de calitate. Am investit totuși în parchet, în uși, în lucruri pe care nu o să le schimbăm foarte des", spune ea.
Vedeta mai are acum doar câteva detalii de pus la punct. "Trebuie să ne mai vină ușile și niște mobilier și apoi sper să ne mutăm în noua casă".
Ela are casa mult visată după cinci ani de așteptare.
Multe dintre obiecte au fost achiziționate din străinătate. "Diana Nicolae, prietena mea care este designer și care a fost alături de mine în tot ce înseamnă acest proiect, m-a ajutat prin studioul ei de design să cumpărăm tot ce ne trebuie".
Practic, din casa veche au rămas doar câțiva pereți exteriori, în rest s-a consolidat și s-a refăcut aproape totul. "Din acest motiv a și durat foarte mult. A fost o investiție destul de mare și abia așteptăm să terminăm toate lucrările și să ne mutăm. De cinci ani așteptăm acest pas și cred că a trecut suficient timp".
Care este cel mai scump accesoriu pe care îl are. "Cred că cel mai scump obiect este un ceas Hublot, pe care însă îl port extrem de rar", mai spune Ela.
Ela Crăciun va pleca cu familia în Bali. "Am ales această destinație pentru peisajele incredibile, spiritualitatea locului și pentru că nu am mai fost până acum".
Ela Crăciun e la un pas să își vadă visul împlinit. Vedeta și soțul ei se vor muta în curând, alături de cei trei copii, într-o nouă casă în amenajarea căreia au investit ani. Deși întreg procesul a fost unul costisitor și le-a pus mult imaginația la care, proprietatea le întrece acum toate așteptările.