Diana Pârvu, în vârstă de 37 de ani, a avut parte de o experiență inedită sâmbătă, 5 noiembrie, când a participat la unul dintre cele mai mari târguri de nunți care se organizează în București. Prezentatoare TV a îmbrăcat pentru prima oară rochia de mireasă. Nu, nu s-a căsătorit, ci a defilat pe podium.
u am îmbrăcat vreodată o rochie de mireasă, acum este pentru prima oară. Am avut emoții, mi-era frică să nu mă împiedic, dar m-am descurcat. Dacă mă întrebai până acum ce model mi-aș fi dorit, nu aș fi știut să îți spun.
Însă modelul cu care am defilat a fost ales de mine și dacă m-aș mărita mâine, așa m-aș îmbrăca. Fiecare detaliu este cusut manual, iar cremul este superb, ne-a spus în exclusivitate Diana Pârvu.
Diana Pârvu și iubitul ei, prezentatorul TV Sergiu Negoțiu Piloff, formează un cuplu de 8 ani. Cei doi au devenit părinți în aprilie 2021, atunci când a venit pe lume Jacqueline Marie. Vedeta ne-a mărturisit că deși au vorbit despre căsătorie de-a lungul timpului, au avut mereu alte priorități.
În 8 ani de relație îți dai seama că am discutat despre căsătorie, dar la început carierele noastre au fost pe primul loc. Apoi a venit pandemia și după aceea Jacqueline, care ne-a unit cumva, și partea asta cu mărtișiul este undeva pe locul 5. Probabil într-o zi o s-o facem.