Mihaela Rădulescu a fost sărbătorită la restaurant de partenerul ei de viață, Felix Baumgartner, care i-a transmis și un mesaj special pe rețelele de socializare.
Joi, 3 august, vedeta a împlinit vârsta de 54 de ani și a sărbătorit alături de cel care îi este alături de 10 ani. Cei doi au ales să petreacă într-un mod mai aparte, iar Mihaela a fost tot timpul cu zâmbetul pe buze.
Mihaela Rădulescu și-a petrecut ziua de naștere într-un mod special. Aceasta a urcat pe Duna din Pilat, cea mai înaltă dună de nisip din Europa, alături de iubitul ei, Felix Baumgartner.
Îmbrăcată într-o pereche de pantaloni kaki și o geacă portocalie, Mihaela Rădulescu și-a pus și gluga pe cap, dar și o pereche de de ochelari de soare pentru a se proteja de nisipul răspândit de vântul care bătea cu putere.
„Fata mea iubește vântul”, a scris Felix pe InstaStory, unde a postat un clip cu Mihaela într-un peisaj de poveste.
După ce o experiență de neuitat, fosta prezentatoare de televiziune a mers la restaurant, unde a avut parte de o surpriză din partea partenerului ei.
A primit o prăjitură de ciocolată în care era înfintă, nu o lumânare așa cum se obișnuiește, ci un artificiu. Râzând, vedeta s-a prefăcut că încearcă să sufle în „lumânare”, în încercarea de a o stinge. La final, când artificiul s-a stins, aceasta a apaludat fericită.
De asemenea, Felix Baumgartner i-a transmis iubitei sale și un mesaj plin de iubire.
„La mulți ani fetei mele! Ultimii 10 ani au fost o binecuvântare absolută alături de tine, iubirea mea”, a scris parașutistul pe Instagram, unde a postat și o imagine în care apare alături de Mihaela Rădulescu.
Mihaela Rădulescu a fost sărbătorită la restaurant de partenerul ei de viață, Felix Baumgartner, care i-a transmis și un mesaj special pe rețelele de socializare.