Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Raluca Bădulescu și Florin Stamin, fostul ei soț, formează o echipă atipică la Asia Express 2025. Atât Florin, cât și Raluca și-au refăcut viețile după divorț. Atunci când au acceptat invitația la emisiunea de la Antena 1, amândoi erau în relații cu alte persoane. Acest lucru nu i-a împiedicat însă să plece în Asia împreună. Între timp însă, Raluca s-a despărțit de partenerul ei, Rareș Grigore. Cum se înțelege fosta jurată de la „Bravo, ai stil!” cu actuala iubită a fostului ei soț, Irina Irimia.
Raluca Bădulescu și Florin Stamin formează una dintre cele mai atipice și spumoase echipe de la Asia Express. Deși aveau alte relații atunci, Raluca și Florin au decis să plece împreună la Asia.
După un mariaj de peste 15 ani cu Raluca Bădulescu, Florin Stamin și-a refăcut viața alături de Irina Irimia, o tânără antreprenoare. La rândul ei, după divorț, Raluca Bădulescu a format un cuplu cu Rareș Grigore, medic anatomopatolog cu 20 de ani mai tânăr decât ea. Cei doi s-ar fi despărțit cu mult înainte de începerea filmărilor pentru Asia Express, potrivit Fanatik. Cu toate că era singură, Raluca declara în ianuarie 2025 că atât ea, cât și Florin au pe altcineva în viața lor.
„În mod evident alegerea mea ca pereche pentru Asia Express nu putea fi decât Florin, fostul meu soț, care îmi este cel mai bun prieten. Am fost căsătoriți timp de 15 ani, suntem divorțați de 3 ani, însă păstrăm aceeași prietenie apropiată.
Suntem împreună într-o mare familie, el are iubita lui, eu am iubitul meu. Florin mă cunoaște cel mai bine, el știe cel mai bine cum să gestioneze situațiile pe care le creez eu, crizele mele existențiale, începând de la o unghie ruptă până la cine știe ce scenariu posibil…”, a spus Raluca Bădulescu, pentru Cancan.ro.
Raluca Bădulescu nu a mințit, se pare că ea și iubita lui Florin Stamin au o relație mai mult decât civilizată. Cele două se urmăresc reciproc pe rețelele sociale și își apreciază, totodată, reciproc postările. Mai mult decât atât, fosta jurată de la „Bravo, ai stil!” obișnuiește să și comenteze pozitiv în dreptul postărilor Irinei Irimia.
„Hola guapa (Bună, frumoaso)”, a comentat Raluca Bădulescu în dreptul unei postări de-a Irinei. „Hola mi amiga (Bună, prietena mea)”, i-a răspuns Irina.
În dreptul unei alte fotografii, un selfie cu Florin Stamin și Irina Irimia, Raluca Bădulescu a comentat mai multe emoticoane cu inimioare. Irina i-a răspuns la fel.
Irina Irimia este din Bacău și este o prezență discretă în spațiul public. Irina deține o afacere cu șosete premium de damă, având și un magazin într-o zonă bună a Capitalei.