Adda și Cătălin Rizea formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi sunt căsătoriți de șapte ani și au împreună un băiat, Alexandru.
Invitați în podcastul „Vorba lui Jorge”, artista și soțul ei, care a făcut furori în emisiunea „Chefi la cuțite”, au vorbit despre modul în care aleg să își rezolve problemele de cuplu. De asemenea, cei doi spun că și-ar mai dori un copil, însă consideră că nu este momentul potrivit.
Adda și Cătălin au povestit că la început s-au înțeles foarte bine, cu toate că au avut mici discuții. Totuși, ei au reușit să treacă peste neînțelegeri și au ajuns în fața altarului.
„Ne-am înțeles foarte bine la început, cu toate că am avut mici sau mari discuții. Și acum, noi ne enervăm pe rând, foarte rar ne enervăm amândoi. Suntem în balanță și este foarte important să discutați în relație”, au spus cei doi.
De asemenea, Adda și Cătălin Rizea au dezvăluit că nu se bagă seara în pat până ce nu se împacă.
„Când am avut probleme în relație, întotdeauna am stat și am discutat, am rezolvat lucrurile. Nu am fost niciodată certați încât să nu dormim împreună sau să nu vorbim”, au precizat ei în podcastul lui Jorge.
Cătălin Rizea a povestit și cum a cerut-o de soție pe Adda, cerea fiind una mai puțin conformistă.
„După 8 luni de relație m-a cerut”, a spus Adda, care a mărturisit că relația lor a evoluat foarte repede.
„E mult spus am cerut-o. Pentru că eu am cumpărat inelul cu gândul de a o cere și am cerut-o forțat. Pentru că ea a aflat că inelul e în torpedo-ul mașinii și mi-a zis: mă ceri acum”, a povestit Cătălin Rizea.
Adda și Cătălin Rizea formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi sunt căsătoriți de șapte ani și au împreună un băiat, Alexandru.