CoCo Lee, cântăreața care și-a împrumutat vocea pentru Mulan a încetat din viață la vârsta de 48 de ani. Surorile mai mari ale acesteia au confirmat că artista s-a sinucis.
Cântăreața născută în Hong-Kong suferea de mai mulți ani de depresie. Femeia a murit miercuri, potrivit unei postări a familiei sale, pe rețelele de socializare.
Surorile mai mari ale artistei, Carol și Nancy Lee, au dat vestea pe Instagram, precizând că artista și-a luat viața.
„Cu mare tristețe suntem aici să dăm devastatoarea veste: CoCo suferea de depresie de mai mulți ani, dar starea ei s-a agravat în mod drastic în ultimele luni. Deși CoCo a apelat la ajutor profesionist și a făcut tot ce a putut pentru a lupta cu depresia, din păcate demonul din interiorul ei a luat tot ce avea mai bun”, au scris surorile artistei pe rețelele de socializare, potrivit People.
„Pe 2 iulie, a încercat să se sinucidă acasă și a fost transportată la spital. În pofida eforturilor echipei medicale, în cele din urmă a încetat din viață pe 5 iulie”, au precizat Carol și Nancy.
O vedetă pop binecunoscută în Asia, CoCo s-a bucurat de o carieră fulminantă în anii 1990 și începutul anilor 2000. A semnat cu Sony Music Entertainment în 1996, iar albumul ei de debut CoCo Lee a devenit cel mai bine vândut album în acel an în Asia, conform Reuters.
Starul pop a dat vocea femeii războinice Mulan în versiunea în mandarină a filmului Disney Mulan și a cântat versiunea în mandarină a piesei tematice a filmului, „Reflection”. Artista a apărut în trei filme, inclusiv în Master of Everything de Lee Xin și No Tobacco.
CoCo Lee, cântăreața care și-a împrumutat vocea pentru Mulan a încetat din viață la vârsta de 48 de ani. Surorile mai mari ale acesteia au confirmat că artista s-a sinucis.