Oana Tomoiagă este o interpretă de muzică populară care a participat la Asia Express 2026 alături de prietena ei, artista și prezentatoarea TV Mirela Vaida. Traseul le-a purtat prin Uzbekistan și China.
Cuprins
Cine este Oana Tomoiagă
Update 16 octombrie 2026: Alături de Mirela Vaida, Oana Tomoiagă a trăit experiența vieții ei la Asia Express 2026. Cântăreața de muzică populară, originară din Maramureș, a vorbit deschis despre momentele în care a ieșit complet din zona de confort, lupta pentru supraviețuire cu doar un euro pe zi și modul în care această aventură extremă i-a testat prietenia cu Mirela. „Autostopul a fost provocarea psihologică, cazarea a fost provocarea logistică, iar jocurile au fost provocarea pentru prietenia noastră”, a explicat Oana, pentru TVmania.ro. „Dincolo de peisaje și aventură, se vede cât de puțin îți trebuie, de fapt, ca să fii fericit. Noi am plecat cu impresia că avem nevoie de multe lucruri și ne-am întors cu concluzia că avem nevoie, în primul rând, de un duș, un pat și Wi-Fi”, a mai explicat.
Știre inițială:
Date biografice și carieră
Oana Tomoiagă este o interpretă de muzica populară cunoscută pentru legătura sa strânsă cu tradițiile din Maramureș. Oana s-a născut pe 21 aprilie 1991, în Moisei, Maramureș, este zodia Taur și are 35 de ani.
Pasiunea ei pentru muzică a apărut încă din copilărie. Oana a făcut parte dintr-un ansamblu folcloric, în cadrul căruia profesoara de muzică i-a remarcat talentul și i-a încurajat familia să o susțină.
La 14 ani, Oana a plecat din Maramureș pentru a studia la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București. În perioada liceului și-a lansat primul album de cântece și a început să se remarce în lumea muzicii populare.
Începuturile carierei sale au fost legate și de Mărioara Murărescu, care a promovat-o. Una dintre cele mai îndrăgite piese ale sale este „Cât îi Maramureșu”.
Citește și: Cine este Mirela Vaida de la „Asia Express” 2026. Ce meserie a avut înainte de a intra în televiziune
Viață personală. A fost căsătorită și are un copil
După terminarea facultății, la 22 de ani, Oana Tomoiagă s-a căsătorit cu Șerban Horj. Potrivit A1.ro, nunta a avut aproximativ 1.000 de invitați și a fost umbrită de moartea unui invitat, tragedie pe care familia a încercat să i-o ascundă artistei până a doua zi. Invitatul a făcut infarct și a murit. Artista credea că omul își revenise, iar mama acesteia i-a ascuns tragedia pentru a nu-i umbri fericirea din ziua nunții.
Oana Tomoiagă și Șerban Horj au divorțat după doar trei ani de căsnicie, din cauza diferențelor de viziune.
Din această căsnicie a rezultat un fiu, Vlad. Oana i-a dedicat lui Vlad piesa „Cu nimic nu mă fălesc”, în videoclipul căreia apar împreună, în straie tradiționale din Maramureș.
După 11 ani petrecuți în București, Oana s-a retras pentru o perioadă în Maramureș, la conacul părinților, iar ulterior s-a mutat în Sibiu. Potrivit TVmania, artista a dorit să-și crească fiul departe de agitația Capitalei.
Citește și: Cheloo, declarații sincere despre experiența din Asia Express: „Totul e frustrant, nu îmi place nimic”
Oana Tomoiagă și Mirela Vaida la Asia Express 2026
Oana Tomoiagă și Mirela Vaida sunt prietene și au acceptat împreună provocarea Asia Express 2026. Oana s-a descris drept „un om energic, plin de viață și asumat”, iar Mirela Vaida a numit-o „nebuna mea frumoasă”.
În sezonul 9, cele două traversează „Drumul Mătăsii”, prin Uzbekistan și China, într-o competiție care le pune la încercare rezistența fizică și emoțională.
Foto: Instagram; Antena 1
Ultima modificare octombrie 16, 2026 5:28 pm