Brad Pitt ajunge din nou la tribunal, de data aceasta fiind dat în judecată de o companie de investiții ce i-a aparținut Angelinei Jolie până în anul 2021. Starul este acuzat de furt și i se solicită daune de 350 milioane dolari.
Actorul american este acuzat că s-a comportat ca un „copil răsfățat” care „a jefuit” o vie franceză pe care o deține împreună cu Jolie, potrivit unui nou dosar juridic. Chateau Miraval este o podgorie din Provence, sudul Franței, pe care starul de la Hollywood a cumpărat-o împreună cu fosta lui soție pentru aproximativ 28 milioane dolari, în anul 2008. Atunci, ei au devenit co-proprietari ai proprietății, precum și ai întreprinderii de vinificație.
Acum, Brad Pitt a fost acuzat că a cheltuit milioane de dolari pentru diferite proiecte vanitoase, precum construirea unui studio de înregistrări și renovarea piscinei sale, potrivit unui proces intentat de fosta companie de investiții a Angelinei Jolie, Nouvel.
„Pitt a irosit activele companiei, cheltuind milioane pentru proiecte vanitoase, inclusiv mai mult de un milion de dolari pentru renovarea piscinei sale, construirea și reconstrucția unei scări de patru ori și cheltuind milioane pentru a restaura un studio de înregistrări”, se arată în documentul depus luni la tribunal.
Nouvel cere acum daune de 350 milioane dolari.
Angelina Jolie și-a vândut pachetul de acțiuni Nouvel în anul 2021 unui oligarh rus, iar avocații au spus că acest lucru a înrăutățit comportamentul lui Pitt la cramă, potrivit Daily Mail.
În procesul formulat împotriva actorului, se arată că Pitt s-a comportat ca un „copil răsfățat” și a început să se folosească de banii podgoriei. Avocații lui Jolie l-au criticat pe Brad Pitt susținând că se prezintă ca fiind un vinificator, însă, de fapt, „se ocupă cu iluzii, nu de murdărie și struguri”.
Nouvel a declarat într-un document juridic că Pitt „s-a angajat în acțiuni din ce în ce mai scandaloase pentru a păstra controlul” asupra cramei și că se presupune că „fură (producătorului de vin) activele acestuia”.
Brandul de rosé pe care Pitt și Jolie l-au stabilit cu ajutorul vinificatorului Marc Perrin a generat profituri de peste 16 milioane de dolari în 2022, potruvit Financial Times.
De când cuplul a divorțat în 2016, Brad Pitt ar fi „conceput un plan de succes până acum pentru a prelua controlul de facto asupra Chateau Miraval”, au afirmat avocații Nouvel în dosarul depus la un tribunal din California.
Brad Pitt ajunge din nou la tribunal, de data aceasta fiind dat în judecată de o companie de investiții ce i-a aparținut Angelinei Jolie până în anul 2021. Starul este acuzat de furt și i se solicită daune de 350 milioane dolari.