Aurelian Temișan și Monica Davidescu formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbizul românesc, fiind împreună de 27 de ani.
Pentru cei doi, ziua de 13 ianuarie are o semnificație deosebită, pentru că este ziua în care s-au cunoscut. Pe 13 ianuarie 1995, cei doi s-au întâlnit, și nimic nu a mai fost la fel după. „27 de ani. În seara lui 13 ianuarie 1995, pe la 23:00, eu intram în cabină, împreună cu prietenul meu Iustinian Radu, care mi te-a prezentat...”
Aurelian Temișan a povestit care au fost etapele relației dintre el și Monica Davidescu: „Ne-am cunoscut în ianuarie 1995, cu ocazia unui spectacol la care luam parte şi care era prezentat chiar de viitoarea mea soţie. Apoi, ne-am logodit în 2000. Iar nunta am făcut-o în 2006, pe 3 iunie, la Palatul Snagov. Chiar de ziua mea. Ne-am testat aşadar îndelung. Dar am făcut o treabă bună!”
Relația celor doi a fost una treptată. Nu s-au grăbit să facă pași pentru care nu erau pregătiți prea devreme.
„Noi ne-am grăbit încet”, a zis el, citat de Cancan. „Sau nu ne-am grăbit deloc. Nu ştiu de ce am ales calea asta. Foarte probabil că aşa am simţit amândoi”.