Pe 15 octombrie, Davina și Nathaniel, gemenii Alinei Laufer și ai soțului ei Ilan vor împlini vârsta de opt luni. Micuții s-au născut prematur în luna februarie și au stat aproape șase săptămâni internați în Maternitatea Giulești.
Zilele trecute, Alina Laufer anunța că a ajuns de urgență cu fetița Davina la spital din cauza unei bacterii.
Alina bănuiește că micuța a luat această bacterie de la animalele de curte pe care părinții ei le au la țară.
“Am fost la părinții mei în curte și cred că a luat o bacterie de la animalele de acolo. Nu știu foarte sigur de unde a luat-o. Am acționat la timp, a fost o noapte de coșmar. Inițial, am crezut că-i dau dințișorii, are deja doi jos, dimineața mi-a zis doamna doctor că nu poate să-i fie așa de rău. Luni seara, a început să se simtă rău. A plâns o oră încontinuu. Nu adormea. Nu am dormit nici noi toată noaptea. Marți dimineață a dus-o la doctor și i-a făcut analize. A avut trei-patru scaune într-o seară. Schimb 10 scutece pe zi mai nou, febră nu a avut. Nici acum nu vrea să mănânce. Am început diversificarea acum trei săptămâni. I-am dat antibiotic și și-a mai revenit”, a povestit Alina Laufer, la “Teo Show”.