Alina și Ilan Laufer nu au putut face copii timp de 10 ani. De ce afecțiune a suferit afaceristul

De Unica.ro, pe

Alina Laufer (39 de ani) a vorbit recent despre cât de greu a fost să rămână însărcinată cu gemenii Nathaniel și Davina (1 an și șapte luni).

Alina Laufer a născut pe 15 februarie 2021, înainte de termen. Gemenii Nathaniel și Davina au fost spitalizați timp de aproape șase săptămâni.

Vedeta de televiziune a dezvăluit acum că din cauza unor probleme de sănătate ale soțului, omul de afaceri Ilan Laufer (38 e ani), s-a chinuit timp de 10 ani pentru a rămâne însărcinată.

Alina și Ilan Laufer nu au putut face copii timp de 10 ani. De ce afecțiune a suferit afaceristulIcon photoVEZI GALERIA FOTO (1 / 6)

Infertilitatea e de multe feluri. În cazul nostru, a fost o infertilitate din partea lui Ilan, avea o azoospermie, ceva cauzat pe stres, el muncește foarte mult. Ne-am dus la foarte mulți doctori, nu s-a rezolvat, și timp de 10 ani de zile ne-am luptat cu această infertilitate masculină – a povestit Alina, pentru ego.ro.

Alina și Ilan începuseră să se gândească la fertilizarea in vitro, cu donator, și s-au apucat chiar să analizeze diverși potențiali donatori. Dar cu răbdare, după multe analize, au reușit în cele din urmă să scape de problema infertilității.

Am explorat inclusiv ideea de fertilizare cu donator. Ne-am uitat la nu știu câte profiluri de donatori. (…) Da, mai ales că Ilan e blond, voiam profilul său. Am ajuns până în clipa în care să facem fertilizare cu donatori, dar am zis hai să mai așteptăm, hai să vedem.

Azoospermia lui era prezentă, lipsa de spermatozoizi, inclusiv pentru fertilizare în care ai nevoie de unul singur viabil, nu era. Nu aveam niciun fel de șansă. Inclusiv am fost la medici care nu ne-au mai dat vreo șansă de acum încolo, forever. Au zis ca nu putem avea copii vreodată – a mai spus vedeta.

Alina și Ilan Laufer nu au putut face copii timp de 10 ani. De ce afecțiune a suferit afaceristul
Alina și Ilan Laufer, gemenii Nathaniel și Davina și Karina (fiica Alinei din fost căsnicie cu artistul Jorge)

În cele din urmă, după ce s-au mutat în Statele Unite pentru o perioadă, pentru a se liniști și au insistat cu analizele pentru găsirea materialului genetic, Alina a reușit să rămână gravidă cu gemeni.

Când ne-am întors în țară, în pandemie, în 2020, ne-am făcut analize. Noi mereu ne făceam analizele si am găsit spermatozoizi astfel încât am putut să facem o fertilizare. Am avut 3-4 tentative de fertilizări si am rămas însărcinată – a mai spus Alina Laufer, conform sursei citate mai sus.

Alina Laufer a slăbit spectaculos după nașterea gemenilor

Vedeta de televiziune a apelat la un regim alimentar strict pentru a scăpa de kilogramele acumulate în timpul sarcinii.

Eu sunt la o cură de slăbire continuă de un an de zile. Am dat 12 kilograme jos, nu mănânc nimic altceva decât supă și salate și din când în când un grătar. Fac o oală de supă pe săptămână, de 20 de kilograme, cam așa. Supă din tacâmuri, de găină de curte, de la mama, sau din piept de curcan. Pun și găluște de gris, albitură, morcovi. O fac o dată pe săptămână și doar asta mâncăm la regim.

Și eu și Ilan, soțul meu. Amândoi am slăbit câte 12 kilograme. Altceva nu, mai facem și grătar de pulpe de pui dezosate, salate, dar fără dulce deloc. Așa m-am chinuit să slăbesc și fac o foame… Dar rabd dacă vreau să arăt bine! Acum un an aveam 63 de kilograme, acum am 51! – a mărturisit Alina Laufer, acum câteva luni, pentru ciao.ro.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!