La 31 de ani, Alice Peneacă se pregătește de două evenimente importante. Fosta soție a lui Bobby Păunescu urmează să devină mamă peste doar trei săptămâni și să își înceapă viața într-o casă nouă.
Alice Peneacă travesează una dintre cele mai bune perioade a vieții ei, și nu pe plan profesional, știută fiind activitatea ei din lumea modelingului, ci personal. Vedeta se emoționează la gândul că peste doar câteva săptămâni își va strânge primul copil în brațe.
Alice a intrat în linie dreaptă cu pregătirile. „Am aranjat provizoriu camera bebelușului, încă nu este gata. În luna septembrie ne vom muta în apartamentul nostru nou, așa că suntem în amenajări încă, și abia atunci va avea camera ei, așa cum ne dorim. Așteptăm cu nerăbdare să vină cea mică, în mai puțin de trei săptămâni am termenul”, a spus Alice Peneacă, conform Click.ro.
Alice Peneacă și Dragoș Caliminte s-au cunoscut la o festival de muzică și au știut din primul moment că vor ajunge să formeze un cuplu. Alice recunoaște că a fost imediat atrasă de aspectul fizic și de energia pe care o degaja cel care avea să îi devină iubit.
Alice Peneacă și Bobby Păunescu au divorțat oficial în 2018, deși erau separați de un an și jumătate. „A fost o perioadă superbă și asta pentru că am fost îndrăgostit. Au mai fost și perioade cu mici probleme, dar eu consider că trebuie să rămânem cu perioadele frumoase din orice relație”, a spus omul de afaceri la Kanal D.