Actorul Leslie Jordan, cunoscut pentru rolurile sale din „Will & Grace”, „Call Me Kat” și „American Horror Story”, a încetat din viață la vârsta de 67 de ani.
Vestea decesului îndrăgitului actor a fost dată de managerul lui Jordan, David Shaul.
„Lumea este cu siguranță un loc mult mai întunecat fără iubirea și lumina lui Leslie Jordan”, a declarat Shaul
„Nu a fost doar un mega talent și era o plăcere să lucrezi cu el, dar a oferit și un sanctuar emoțional lumii în unul din cele mai dificile momente. Ceea ce îi lipsea ca înălțime a compensat prin generozitate și măreție ca fiu, frate, artist, comediant, partener și ființă umană”, a mai spus managerul lui Leslie Jordan.
Actorul a murit în urma unui accident rutier, în Hollywood, California. Accidentul s-a produs luni seară, în jurul orei 09:30, ora locală.
Decesul lui Jordan a fost confirmat și pe pagina sa oficială de Instagram.
„Iubirea și lumina pe care Leslie le-a împărtășit nu vor dispărea niciodată. (...) În zilele viitoare vom oferi o privire la proiectul de care Leslie era foarte mândru și abia aștepta să îl împartă cu întreaga lume”, se arată în mesajul postat pe pagina de Instagram a actorului.