Ai digestia intolerantă la… vacanţă?

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Aştepţi zilele libere cu sufletul la gură. Ajungi în locul în care îţi doreai atât de mult să fii, să te relaxezi, să te odihneşti… Când colo, problemele digestive îţi spulberă toate visele. De ce oare?
Greaţa, balonarea, diareea, constipaţia sunt problemele cel mai des întâlnite în simptomatologia afecţiunilor de vacanţă. Şi asta pentru că, în multe cazuri, digestiei nu-i prieşte deplasarea. Cum ceva nu-i pică bine, tractul intestinal se revoltă. Şi, exact ca-n vorba din bătrâni, când ţi-e lumea mai dragă, te „deranjezi la stomac”. Oricum, stai liniştită, nu eşti nici ciudată, nici singura care păţeşte asta. Şi, cu puţină grijă, poţi evita astfel de neplăceri.

Loc de „cazare” – toaleta

Ceilalţi au plecat în drumeţie, la plajă sau în vizită la muzee şi tu… Tu eşti nevoită să „admiri” faianţa din baie. Că vorbim despre diaree sau de constipaţie, toaleta devine companionul de nădejde. Dacă ştii că suferi de astfel de deranjamente digestive, fii prevăzătoare şi încearcă să ai în permanenţă la tine antidiareice şi laxative, fie ele sub formă de medicamente, suplimente nutritive, fie ceaiuri sau remedii naturiste. Astfel de tulburări pot apărea atât în urma consumului de apă nefiltrată corespunzător sau de mâncăruri cu care nu este familiarizat organismul, cât şi din cauza „schimbării locului”, pur şi simplu.
Or, „diareea călătorului” este pe cât de răspândită, pe atât de neplăcută, mai ales în concediu. De vină este o infecţie bacteriană, provocată fie de renumita E-Coli, fie de Salmonella sau de virusuri şi paraziţi. E suficient să faci o baie în piscină, să mănânci o îngheţată, legume crude, să-ţi ştergi faţa de transpiraţie cu palmele nespălate sau să bei un pahar cu apă cu gheaţă făcută din apă de la robinet. De aici şi până la scaunele deranjante, însoţite de crampe, vărsături, frisoane nu mai e decât un pas. Atenţie! Dacă simptomele persistă mai mult de 48 de ore, dă fuga la medic!

Nu ignora semnalele de alarmă!

Chiar dacă te gândeşti că este vorba despre un deranjament trecător, ia în calcul şi faptul că un eveniment de acest gen poate reprezenta debutul instalării unei afecţiuni grave în organism. Elimină toate posibilităţile înainte de a trata cu ignoranţă tulburările de digestie! Iată care ar putea fi principalii vinovaţi pentru momentele de criză ale tractului intestinal:

1 Apendicita

Ceea ce poate părea la început o diaree banală sau o toxiinfecţie alimentară, însoţită de gaze, crampe, balonare şi vărsături poate fi o criză de apendicită, perforată chiar. Aşa că nu aştepta ca durerea abdominală să treacă de la sine!

2 Ulcerul gastric

Durerile ascuţite abdominale, însoţite de arsuri, lipsa poftei de mâncare, balonare şi „râgâituri” pot fi semne ale unui ulcer deschis la stomac.

3 Infecţie urinară

Crampele dureroase şi nevoia de a merge la toaletă sunt semne ale unor infecţii urinare, mai ales dacă urina este tulbure şi cu miros neplăcut.

4 Pietre la fiere

Când simţi o senzaţie de „preaplin”, cu durere în coşul pieptului, greaţă şi stare de sfârşeală şi mai ales dacă ai kilograme în plus, poţi suspecta o criză biliară, cauzată de calculii formaţi. Atenţie! Una dintre pietricele poate bloca pancreasul, ceea ce duce la pancreatită!

5 Sarcina extrauterină

O durere ascuţită te înţeapă în regiunea abdominală şi pelviană, ameţeala, greaţa şi lipsa poftei de mâncare pun stăpânire pe trup? Dă fuga la medic! Poate fi o sarcină ectopică, fapt ce presupune intervenţia chirurgicală de urgenţă.

6 Colonul iritabil

Sindromul de colon iritabil se manifestă prin dureri de burtă, balonare şi crize alternative de constipaţie şi diaree. Totuşi, când constipaţia se menţine mai mult de o lună şi jumătate, poate fi vorba despre cancer de colon.
Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale